Pomenirea Preacuvioasei Mucenițe Evdochia Samarineanca
În prima zi a acestei luni, se celebrează pomenirea preacuvioasei mucenițe Evdochia Samarineanca, originară din cetatea Iliopolei, situată în provincia Libanului, în Frigia. Aceasta a trăit în timpul domniei împăratului Traian. La început, Evdochia a dus o viață de desfrâu, atrăgând mulți admiratori datorită frumuseții ei. Astfel, a acumulat o mare avere. Ulterior, a decis să se convertească la Hristos, inspirația venind din discursul unui monah pe nume Ghermano, pe care l-a auzit vorbind despre credința adevărată și pocăință. Îndemnată de dorința de a-și schimba viața și de diverse revelații divine, a fost botezată de episcopul Teodot.
Într-una dintre revelațiile sale, Evdochia a avut o viziune în care un înger o lua de mână și o ridica la cer, unde îngerii se bucurau de întoarcerea ei. În același timp, ceva întunecat și înfricoșător striga de supărare, simțind că își pierde puterea asupra ei. După ce și-a împărțit toată averea săracilor, s-a retras într-o mănăstire, unde ducea o viață de nevoințe spirituale. A fost însă găsită de cei care o cunoșteau din trecut și dusă înaintea împăratului care a venit după Traian. Datorită unei vindecări miraculoase pe care a realizat-o, a fost lăsată în pace. Cu toate acestea, mai târziu, sub stăpânirea lui Diogen, a fost din nou supusă cercetărilor, dar continuând să facă minuni, a scăpat de persecuție. În cele din urmă, sub conducerea lui Vincențiu, a fost decapitată din cauza credinței sale în Hristos, primind astfel cununa nestricăcioasă a muceniciei.
Pomenirea Sfintei Domnina
În aceeași zi, este pomenită și Sfânta Domnina din Cir. Aceasta provenea dintr-o familie binecredincioasă și înstărită. Încă din copilărie, s-a dedicat lui Dumnezeu, alegând o viață de nevoință și înfrânare. A construit o colibă lângă grădina mamei sale, unde petrecea zi și noapte, plângând cu lacrimi nu doar obrajii, ci și veșmintele din păr. La răsăritul soarelui, se îndrepta spre biserică, unde se alătura mulțimii de credincioși, aducându-i lui Dumnezeu cântări de laudă. Hrana ei consta în linte înmuiată, iar ea îndura toate aceste ostenele ale postului, în ciuda firii sale fragile. Își acoperea fața cu multă grijă, astfel că nu putea vedea chipul nimănui și nici nimeni nu îi putea vedea fața. Îmbrăcămintea din păr îi ajungea până la genunchi, iar ea vorbea cu blândețe și gingășie tuturor celor care veneau la ea. Astfel, trăind în această nevoință zi și noapte, s-a ridicat la Mirele ei cel iubit, Hristos.
Pomenirea Sfintei Mucenițe Antonina
De asemenea, în această zi se pomenește și Sfânta Muceniță Antonina, care a suferit în Niceea.
Pomenirea Sfintei Antonina și a Mucenicilor
În timpul persecuției sub împăratul Maximian (284-305), Sfânta Antonina a suferit torturi cumplite, dar nu a cedat presiunilor de a renunța la Hristos și de a se închina idolilor. Deși a fost aruncată în închisoare și supusă la suferințe severe, îngerii Domnului au protejat-o, înfricoșându-i pe călăi. Chiar și atunci când a fost întinsă pe un pat de foc, a rămas nevătămată prin puterea divină. În cele din urmă, după numeroase torturi, a fost închisă într-un sac și înecată într-un lac.
În această zi, se sărbătoresc și sfinții Marcel și Anton, care au pătimit prin foc, precum și mucenicii Silvestru și Sofronie, care au încheiat viața prin sabie. De asemenea, se pomenește și de sfinții Nestorian și Tribimiu, originari din regiunea Pamfilia, Asia Mică, care au propovăduit cu multă dăruire în timpul persecuției împăratului păgân Decius (249-251). Când au fost aduși în fața guvernatorului, acesta a ordonat aducerea de instrumente de tortură pentru a-i intimida, dar sfinții au răspuns că nimic nu îi va despărți de Hristos. Judecătorul, furios, a ordonat torturarea lor, iar ei au fost biciuiți și supuși altor suferințe, dar nu au încetat să-L laude pe Dumnezeu. La sfârșitul suferințelor lor, au fost decapitați și au primit cununile cerești.
Pomenirea Cuviosului Agapie
În această zi, avem și pomenirea cuviosului părinte Agapie, care a trăit în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte. Sfântul Agapie a fost ucenic al unui părinte care se dedica vieții de tăcere în lăcașul Sf. Treime din Kolitsa, parte a Vatopedului. Când turcii au invadat Muntele Athos, l-au capturat și l-au dus în Magnesia, unde a fost forțat să muncească în lanțuri timp de 12 ani. În tot acest timp, el nu și-a pierdut speranța și s-a rugat Maicii Domnului pentru eliberare. Rugile sale au fost ascultate, iar împărăteasa cerurilor i-a apărut în vis, spunându-i să se întoarcă la părintele său fără frică.
Deșteptându-se, Agapie a descoperit că lanțurile căzuseră și ușile erau deschise. Fără ezitare, a plecat spre Muntele Athos. Părintele său, văzându-l, a simțit o mare durere, gândindu-se că acesta a fugit de stăpânul său. Acesta i-a spus că l-a înșelat pe turc, dar că pe Dumnezeu nu-L poate înșela nimeni. Sfântul Agapie s-a întors fără să se plângă. Stăpânul său a fost surprins de întoarcerea lui și, impresionat de virtutea lui Agapie și de credința creștină, a decis să-l însoțească împreună cu fiii săi la Sf. Munte.
Botezul și Viața Sf. Agapie
Sf. Agapie a fost o figură remarcabilă a secolului al XIII-lea, cunoscut pentru dedicarea sa față de viața spirituală. După botez, el s-a călugărit, alegând să își petreacă întreaga existență în sfințenie și rugăciune, până la sfârșitul zilelor sale. Credincioșii îl invocă pentru a obține milă și mântuire, recunoscând importanța rugăciunilor sale sfinte.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
