Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța lansează un nou proiect
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a inițiat, începând cu 1 ianuarie 2026, proiectul intitulat „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
Reprezentanții instituției au declarat că fiecare zi din an va oferi ocazia de a explora fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei. Acestea vor include evenimente semnificative, personalități importante, fapte cotidiene documentate în presa vremii, descoperiri arheologice și piese de patrimoniu care ilustrează, în mod subtil dar convingător, povestea trecutului local. Proiectul va pune accent pe perioada dintre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o eră de transformări profunde pentru Constanța, care a evoluat de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, și alte epoci vor fi abordate, având în vedere că istoria acestui teritoriu se întinde pe o perioadă semnificativă, de la preistorie până în prezent.
Amintiri din trecut: sfârșitul haiducului Vasile Vârlan
Un moment important în istoria locală este marcat de data de 17 februarie 1923, când Vasile Vârlan, un haiduc notoriu, a fost prins și împușcat. În seara acelei zile, Jandarmeria din Constanța a primit o informare telegrafică conform căreia potera militară și civilă a companiei Tulcea, sub conducerea căpitanului Panaitescu, l-a descoperit pe Vârlan, care provocase haos în Dobrogea în ultimii ani.
Cu câteva luni înainte, Vârlan fusese arestat și închis, dar reușise să evadeze, întorcându-se în pădurea Babadag, aproape de satul său natal, Slava Rusă. Conform unui articol din ziarul Dacia, potera tulceană l-a găsit pe bandit în ascunzătoarea sa, iar acesta a ripostat, fiind rănit mortal în urma unei scurte confruntări.
În dimineața de 17 februarie, șeful de post din Slava Rusă a reținut un pădurar, cumnatul lui Vârlan, care transporta provizii pentru acesta. După ce a fost informat, căpitanul Panaitescu a mobilizat o echipă care a ajuns rapid la locul faptei. La un stejar bătrân, au descoperit ascunzătoarea lui Vârlan. La vederea cumnatului său, Vârlan a realizat pericolul, întrebând „Jandarmii unde sunt?” și încercând să se înarmeze. Intervenția forțelor de ordine a dus la tiruri de armă, iar astfel s-a încheiat povestea acestui haiduc.
Oamenii din zonă au respirat ușurați, având în vedere că Vârlan era responsabil pentru numeroase jafuri. Veteran al Primului Război Mondial, el se considera ultimul haiduc din lumea modernă, proclamând că își ajută semenii și că atacă doar pe cei bogați și corupți. Paradoxal, localnicii din Slava Rusă îl admirau și îl respectau, creându-i o aură de legendă. Se spune că, după război, Vârlan a fost argat la hogea Kerim din satul Turda, iar o parte din faptele sale bune și rele au devenit parte din mitologia locală.
Povestea lui Vârlan, haiducul din pădurile Babadag
Într-o epocă tumultoasă, Vârlan, un fost servitor al hogei Kerim, a ales să se alăture unei bande de haiduci, după ce a fost pălmuit de acesta. Într-o întâlnire ulterioară, Vârlan l-a întâlnit din nou pe hogea, care temea că va fi omorât. Cu toate acestea, haiducul l-a asigurat că a avut dreptate să-l lovească și i-a permis să plece, interzicându-le tovarășilor săi să facă vreun rău musulmanului.
Una dintre poveștile care circulau în satele din jurul Babadagului îl descria pe Vârlan cum a prădat un preot, deghizându-se în femeie. Folosindu-se de o păpușă pe post de bebeluș, a reușit să câștige încrederea clericului pentru a intra în casă, unde, sub amenințarea unei arme, l-a jefuit. O altă legendă spunea că, întâlnind o văduvă care ducea la târg o vacă pentru a o vinde, Vârlan nu doar că nu i-a furat animalul, dar i-a oferit și o pungă cu bani pentru a-și întreține copiii.
Imaginile de haiducie asociate cu Vârlan erau susținute și de presa vremii. Cu câteva luni înainte de a fi împușcat, pe 21 noiembrie 1922, un ziar din București a publicat o scrisoare a sa, sub titlul „Haiducul Vârlan vorbește!”. În introducerea articolului, jurnaliștii menționau că, deși Vârlan își asumă haiducia ca o reacție la suferințele țăranilor, contextul exproprierilor de atunci contrazice această afirmație.
Scrisoarea conținea un mesaj amplu din partea lui Vârlan, în care se prezenta: „Domnule director, sunt Vasile Vârlan, fost plotoner în armata română, care astăzi s-a făcut haiduc din cauza nedreptății suferite de țăranul muncitor, care nu deține pământul pe care lucrează, în timp ce cei îmbogățiți se plimbă în automobile luxoase.” Vârlan continua să conteste informațiile apărute în ziar, afirmând că a fost calomniat și că sumele menționate în legătură cu atacurile sale erau exagerate, cerând o rectificare a acestor declarații.
Astfel, Vârlan se prezenta nu doar ca un haiduc, ci și ca o voce a celor oprimați, subliniind nedreptățile sociale ale vremii și dorința de a se face auzit.
Vasile Vârlan: Haiducul din Slava Rusă
Vasile Vârlan, cunoscut pentru bravura sa, se lăuda în scrisorile sale că nimeni nu reușește să-l prindă, afirmând că poate evada din orice situație și că își bate joc de autorități. „Mă plimb slobod în satul meu, mă duc unde vreau, cutreier drumurile și ajut vădanele și pe orfani, iar pe cei bogați care ne stropesc cu noroi îi calc”, spunea el, dorind ca mesajul său să fie cunoscut de toată lumea.
Norocul lui Vârlan s-a încheiat pe 17 februarie 1923. Stejarul în care se ascundea nu mai există astăzi, însă un izvor din apropiere, care îi potolea setea, poartă în continuare numele de Izvorul lui Vârlan. Acesta a rămas în istoria Dobrogei ca un tâlhar cu maniere și principii, care își învățase toți tovarășii de fărădelege să scrie și să citească. Dacă ar fi să ne gândim la un haiduc în sensul romantic din cărțile de poveste, Vasile Vârlan ar fi, fără îndoială, candidatul ideal pentru acest titlu dintre bandiții dobrogeni de la începutul secolului XX.
