Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Vasile
În această lună, pe data de douăzeci și doi, este comemorat Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preot al Bisericii din Ancira. Acesta a trăit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363) și sub conducerea guvernatorului Saturnin al Ancirei. Deși episcopul Marcel, sub care a activat, era un anti-arian care a căzut în erezia modalismului, Sfântul Vasile a rămas un ortodox fervent, mărturisind credința sa în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361).
Când Iulian Apostatul a preluat conducerea și a încercat să reînvie păgânismul, Vasile a predicat cu și mai multă intensitate adevărata credință. Acesta a fost acuzat de creștinism și de ofense aduse împăratului, fiind adus în fața proconsulului Saturnin. Supus la interogatoriu, a fost torturat prin strujirea coastelor și aruncat în temniță. După o vreme, a fost scos din închisoare și a suportat din nou torturi severe, fiind legat în lanțuri și reîntors în închisoare.
În timpul întoarcerii împăratului Iulian Apostatul din campania împotriva perșilor (362), Vasile a fost adus legat în fața sa, acuzat de creștinism și de profetizarea căderii împăratului. Supus din nou la întrebări, a fost predat comitelui Flaventiu pentru a-i fi jupuită pielea de pe trup. Aceasta s-a realizat fără întârziere. În timpul chinurilor, mucenicul, păstrându-și curajul, a smuls o fâșie de piele și a aruncat-o în fața lui Iulian, care a ordonat ca acesta să fie străpuns cu sulițe în pântece, spate și articulații. După toate aceste suferințe, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Pomenirea altor sfinți
În aceeași zi, se comemorează și sfintele mucenițe Calinica și Vasilisa, care au fost martirizate prin sabie. De asemenea, este pomenită și Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian, împreună cu cele cinci femei cunoscute sub numele de canonice. Acestea, trăind în retragere și păzind poruncile divine, au luat asupra lor responsabilitatea de a aduna moaștele sfinților, unguindu-le cu miruri și înfășurându-le în pânze curate, pe care le așezau în locul lor de sihăstrie.
Fiica împăratului Traian, Drosida, a aflat despre faptele acestor femei și, scăpând de sub supravegherea celor care păzeau camerele imperiale, a venit la ele, aducând o haină de mare preț și cerându-le să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt din locul în care fusese aruncat.
Adrian, un sfetnic al împăratului și logodnicul Drosidei, a solicitat ca lângă trupurile creștinilor să fie plasate soldați de pază.
Tragedia Drosidei și a celor cinci femei
Moartea a adus o căutare profundă a identității celor care ridică trupurile neînsuflețite. Paznicii, rămași vigilenți, au prins cele cinci femei, împreună cu Drosida. Când s-a făcut zi, acestea au fost aduse înaintea împăratului, care, surprins de prezența lor, a ordonat ca Drosida să fie păzită, în speranța că se va căi pentru faptele sale. În ceea ce le privește pe cele cinci femei, împăratul a poruncit să fie aruncate într-un vas mare, amestecate cu aramă și supuse focului, pentru ca materialul să se contopească cu pământul sacru al acestora. Astfel, s-au creat fundurile vaselor din aramă pentru băile publice, ridicate din nou pentru a satisface închinătorii la idoli.
Decizia lui Drosida
Drosida, renunțând la îmbrăcămintea regală, a ieșit ușor, fără ca nimeni să observe. În drumul ei spre locul de martiriu, se întreba cum va ajunge la Dumnezeu fără îmbrăcămintea de nuntă, neavând botezul și fiind încă necurată. Se adresa Împăratului Ceresc, cerându-i să o boteze în Duhul Sfânt. Așadar, aruncând mirul pe care îl purta, s-a scufundat într-un bazin cu apă de ploaie și s-a botezat, proclamându-se roaba lui Dumnezeu, Drosida. După această experiență spirituală, timp de șapte zile, a primit hrană îngerească, iar cei care o iubeau pe Hristos au aflat despre pătimirile ei, ascultând povestirile ei.
Transferul către Domnul
În cea de-a opta zi, Drosida a cerut lui Dumnezeu, în rugăciune, să o îndrume cu privire la pașii ce urmau să vină, iar în acea zi s-a mutat la Domnul.
Pomenirea Sfântului Eftimie cel Nou
În aceeași zi, se sărbătorește și pomenirea sfântului cuvios mucenic Eftimie cel Nou, care a suferit în Constantinopol în anul 1814. Eftimie, un nou mucenic al lui Hristos, s-a născut în Demitsana, Peloponez, din părinții Panagiotes și Maria, primind numele de Elefterie. El era cel mai tânăr dintre cinci frați: George, Christos, Ioan și Katerina.
După finalizarea studiilor în Demitsana, Elefterie și Ioan au plecat la Constantinopol pentru a se înscrie la Academia Patriarhală. Ulterior, au călătorit la Iași, România, unde familia avea afaceri. În scurt timp, Elefterie a decis să se îndrepte spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr, însă războiul dintre Rusia și Turcia l-a oprit, rămânând blocat la București. Acolo a locuit la consulul francez și apoi la un angajat al consulului rus.
În această perioadă, Elefterie a fost atras de o viață plină de plăceri, abandonând aspirațiile de călugărie. După ce conflictul s-a stins, a reluat drumul către Muntele Athos, călătorind împreună cu musulmani. Pe parcursul călătoriei, el a…
Transformarea lui Elefterie
Elefterie, care a trecut de la ortodoxie la islam, s-a lăsat circumcis și a primit numele de Reschid. După o perioadă de rătăcire, conștiința sa a început să-l macine, simțind că L-a părăsit pe Hristos. Schimbarea sa a fost observată de ceilalți musulmani, care i-au restricționat mișcările și l-au urmărit îndeaproape.
Întâlnirea cu Rais Efendi
Într-o zi, Elefterie a fost surprins purtând o cruce, iar această situație a fost raportată stăpânului casei, Rais Efendi. Deși stăpânul nu l-a sancționat imediat, acest lucru a stârnit gelozia altora. Rais Efendi le-a explicat că era prea devreme pentru ca Elefterie să renunțe complet la obiceiurile sale creștinești.
Călătoria la Adrianopole
Rais Efendi și cei din anturajul său au plecat într-o călătorie la Adrianopole, ajungând acolo într-o zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină ulterior Patriarhul Constantinopolului, oficia o slujbă de vecernie într-una din bisericile orașului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolit, însă acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Când a auzit că Elefterie dorea haine creștinești, trimisul a devenit suspicios și l-a alungat.
Încercările de a rămâne musulman
Întorși la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l convingă pe Elefterie să rămână musulman prin intermediul unor cadouri scumpe. Cu toate acestea, Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape. Într-o bună zi, a reușit să fugă, căutând ajutorul unui preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a povestit experiența sa, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă, dar acesta a refuzat din teama de consecințe. Preotul l-a îndrumat doar și l-a lăsat să plece.
Reîntoarcerea în sânul Bisericii Ortodoxe
Cu ajutorul ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor spre Muntele Athos, unde a fost rebotezat și primit din nou în sânul Bisericii Ortodoxe, devenind călugăr cu numele de Eftimie. Inspirat de Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul, Eftimie a dorit să-și spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.
Martiriul lui Eftimie
Eftimie a ajuns la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, pe 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, s-a împărtășit, s-a îmbrăcat în robă musulmană și s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Ținând frunze de palmier în mână, Eftimie a declarat că este creștin ortodox și că este pregătit să moară pentru Hristos. A defăimat religia musulmană, călcând în picioare turbanul și comportându-se ca un nebun în ochii vizirului.
Consecințele curajului său
Curajosul Eftimie a reușit să-l convingă pe vizir că nu era nebun, însă a fost aruncat într-o celulă întunecată și pus în lanțuri. După câteva ore, a fost scos din nou și vizirul a încercat să-l convingă cu promisiuni materiale să nu renunțe la islam. Eftimie a vorbit cu curaj, afirmând că religia musulmană se bazează pe minciuni și că nu se va lepăda niciodată de Hristos, indiferent de torturile la care va fi supus.
Martiriul Sfântului Eftimie
După o perioadă de trei ore, Eftimie a fost adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: „Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?” Răspunsul lui Eftimie a fost clar: „Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?” În acel moment, vizirul a realizat că nu va reuşi să-l convingă pe Eftimie să renunţe la credinţa sa, iar ca urmare a dat ordinul de execuţie.
Când au încercat să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii, respectând cererea lui, l-au lăsat să meargă nelegat spre locul de execuţie. Sfântul Eftimie mergea cu bucurie, fără frică, purtând crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Odată ajuns acolo, s-a întors spre răsărit, rugându-se şi mulţumind lui Dumnezeu pentru privilegiul de a suferi mucenicia în numele Său. În rugăciunile sale, s-a gândit şi la familia şi prietenii săi, implorându-L pe Dumnezeu să le îndeplinească toate cererile pentru mântuire.
Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea, s-a îngenunchiat şi a aplecat capul. Călăul a lovit cu forţă cu sabia, dar nu a reuşit să-i taie capul. După o a doua încercare eşuată, călăul a recurs la un cuţit pentru a-i tăia gâtul mucenicului.
Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie 1814, în Constantinopol, câştigând astfel locul său meritat în Împărăţia Cerurilor, unde îl slăveşte pe Dumnezeu, alături de Sfânta Treime, în vecii vecilor. Capul său se află în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
