PSD se retrage de la conducere. Social-democrații nu vor sprijini niciun candidat în turul doi.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

PSD a decis să iasă de la guvernare

Partidul Social Democrat (PSD) a luat, în unanimitate, decizia de a se retrage de la guvernare, conform unor surse din cadrul ședinței conducerii partidului. Premierul Marcel Ciolacu este așteptat să-și prezinte demisia, în timp ce miniștrii PSD ar putea continua să ocupe funcțiile respective în regim de interimat pentru o perioadă de maximum 45 de zile, conform prevederilor constituționale.

Poziționarea PSD în alegerile prezidențiale

O altă decizie semnificativă adoptată în aceeași ședință se referă la poziția partidului în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Conducerea PSD a stabilit să nu susțină niciunul dintre candidații rămași în competiție. În cadrul votului intern, europarlamentarul Victor Negrescu s-a abținut, iar Victoria Stoiciu a votat împotriva deciziei majoritare.

Deocamdată, aceste decizii oficial nu au fost comunicate public, însă sursele consultate indică faptul că se preconizează o anunțare în perioada următoare. Premierul Ciolacu va merge la Cotroceni pentru a-și depune demisia.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *