10 Mai – Ziua Independenței Naționale a României
Data de 10 mai este un moment important în istoria României, marcând proclamarea independenței față de Imperiul Otoman în anul 1877. Cu această ocazie, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza un ceremonial militar și religios pe 10 mai 2025, începând cu ora 11:00, în Parcul de la Casa de Cultură. Programul va include un serviciu religios, alocuțiuni, depunerea de coroane și defilarea gărzii de onoare.
Evenimentul va fi precedat de o repetiție generală, planificată pentru 9 mai 2025, în același interval orar. Pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor din zilele de 9 și 10 mai, vor fi implementate măsuri speciale, inclusiv restricționarea circulației rutiere pe prima bandă a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, între Aleea Daliei și strada I.L. Caragiale, în intervalul orar 11:40 – 12:15, pentru ambele zile.
Începând din anul 2022, Ziua Independenței Naționale a României este sărbătorită pe 10 mai, ca urmare a adoptării Legii nr. 189 de către Parlamentul României pe 8 iulie 2021.