George Simion surprins la aeroportul Otopeni
Liderul AUR, George Simion, a fost văzut luni dimineață pe aeroportul Otopeni, în momentul în care se finalizau centralizarea proceselor verbale, care indicau un avans de 800.000 de voturi pentru Nicușor Dan. Potrivit unor imagini obținute de un site de investigații, Simion se afla pe aeroport înainte de ora 6 dimineața.
În compania sa era Vasile (Sile) Pușcaș, un dezvoltator imobiliar și antreprenor din domeniul HoReCa în Cluj-Napoca, cunoscut în presă sub numele de „regele gunoaielor din Transilvania” datorită afacerilor sale în domeniul salubrității din regiunea Ardealului, inclusiv în Satu Mare și Baia Mare. Conform surselor, Pușcaș este un susținător al lui Simion și a fost prezent recent la o dezbatere prezidențială organizată de Euronews.
Detalii despre destinația celor doi nu sunt clare, iar George Simion și Vasile Pușcaș nu au fost disponibili pentru a oferi un comentariu.