Ionuț Larie rămâne la Farul Constanța
Fundașul Ionuț Larie, căpitanul echipei Farul Constanța, și-a prelungit contractul cu clubul de pe litoral până la finalul sezonului 2025-2026, conform anunțului făcut astăzi, 5 iunie 2025.
Născut în Constanța și crescut în cadrul clubului Farul, Ionuț Larie este un jucător emblematic în istoria echipei. Deși a împlinit 38 de ani la începutul acestui an, el rămâne un jucător esențial pentru „marinari”. Astăzi, Larie a semnat un nou acord cu echipa sa de suflet, dorindu-i-se mult succes în noul sezon.
„Farul este casa mea“
Ionuț Larie a declarat: „Mă bucur că pot continua la Farul, este clubul unde am cele mai frumoase amintiri, începând de la primul antrenament la juniori și, bineînțeles, la titlul de campion. Farul este casa mea, este echipa care mi-a oferit atât de multe. Mă simt foarte bine fizic, de aceea am și acceptat propunerea conducerii de a continua în postura de jucător. Vreau să-mi închei cariera de jucător la Farul, în același loc unde am și început acest drum în urmă cu 18 ani.”