Proiectul „Caractere puternice, școli sigure” lansat în județul Constanța
Sâmbătă, 14 iunie a.c., a fost lansat în județul Constanța proiectul-pilot „Caractere puternice, școli sigure”, care are ca scop formarea unor caractere puternice în rândul elevilor din ciclul primar. Inițiativa vizează crearea unui mediu școlar mai sigur și mai armonios.
Proiectul a fost prezentat în cadrul Conferinței Naționale pentru Educația Caracterului de către scriitorul cunoscut de cărți pentru copii, Alec Blenche, în colaborare cu Direcția Siguranță Școlară din cadrul Poliției Române. Obiectivele principale includ reducerea comportamentelor problematice în școli, promovarea unei culturi bazate pe respect și valori, precum și formarea unor caractere puternice și reziliente, pregătite pentru provocările vieții.
Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor juca un rol esențial în realizarea acestor obiective. Aceștia vor fi prezenți constant alături de elevi, având rolul de „Protector al Regatului Școlar” sau „Mare Străjer”. Polițiștii vor conduce ceremoniile de avansare în grad, oferind insigne și certificate, și vor aduce „Cufărul cu Povești despre Curaj”, care va conține exemple reale adaptate vârstei elevilor.