Alarmă de incendiu la CNE Cernavodă! S-a activat în Unitatea 1.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Intervenție ISU Dobrogea la CNE Cernavodă

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 25 iunie, la Unitatea 1 CNE Cernavodă, pavilion 0, corp C, unde s-a activat alarma de incendiu. Primele informații indică faptul că incendiul a izbucnit într-o cameră tehnică situată în pavilionul administrativ, care conține echipamente tehnice.

Detașamentul Special Cernavodă a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Reprezentanții ISU Dobrogea au raportat că se simte un ușor miros de fum într-o cameră tehnică unde se află calculatoare, UPS-uri și alte echipamente electrice. În celelalte încăperi nu mai este fum, iar situația este sub control, fără pericol pentru centrală sau pentru spațiile înconjurătoare.

SN Nuclearelectrica SA a anunțat că, în aceeași zi, a avut loc o degajare de fum, fără flacără, într-o cameră a Pavilionului Administrativ. Sursa degajării a fost identificată și gestionată rapid, nefiind în prezent niciun risc asociat. Incidentul nu a afectat securitatea nucleară, personalul, mediul sau producția, iar ambele unități ale CNE Cernavodă funcționează la parametri normali.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *