Farul Constanța joacă primul meci de pregătire în cantonamentul de la Bansko.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Farul Constanța își începe pregătirile în Bulgaria

Fotbaliștii de la Farul Constanța au început stagiul de pregătire în Bulgaria, iar pe 29 iunie 2025, la ora 18:30, vor disputa primul meci amical dintre cele patru planificate, împotriva echipei Egnatia, campioana Albaniei.

„Marinarii“ sunt cazați la Amira Boutique Hotel din Bansko, un hotel de cinci stele care le va servi drept „casă“ pe parcursul următoarei săptămâni.

Delegația constănțeană a ajuns la Bansko după un drum de aproximativ nouă ore. Fotbaliștii își desfășoară antrenamentele pe unul dintre terenurile situate la mai puțin de zece minute de mers pe jos de hotelul Amira Boutique.

Sub îndrumarea antrenorilor Ianis Zicu (principal), Daniel Florea (secund) și Mihail Moraru (antrenor de portari), jucătorii au profitat de vremea plăcută, cu doar 25 de grade, o temperatură mult mai suportabilă comparativ cu cele peste 35 de grade din țară. Cei 27 de jucători au răspuns pozitiv la cerințele antrenamentelor, conform informațiilor oficiale ale clubului.

Antrenamentele au combinat pregătirea fizică cu cea tehnico-tactică, punând accent pe combinații rapide și pe o circulație eficientă a mingii. Antrenorii au avut reacții pozitive, încurajându-i pe jucători cu expresii precum „Bravo, băieți!” și „Super!”, semn că echipa a înțeles și a respectat indicațiile date. De asemenea, prima sesiune de antrenament din Bansko a marcat debutul cu seniorii pentru portarul Rafael Munteanu și mijlocașul David Păcuraru, după întoarcerea lor de la lotul României U19, cu care au participat la semifinala Campionatului European U19.

Programul partidelor amicale

Farul Constanța își va desfășura următoarele meciuri amicale înainte de reluarea campionatului:

  • 18 iunie: 1-2 cu Cernomore Varna (locul 3 Bulgaria) – goluri: Cojocaru 2 / Weslen 57, Cardoso 84
  • 21 iunie: 0-1 cu Fratria Varna (Bulgaria)
  • 27 iunie: 2-1 cu Oțelul Galați (la București, stadion Arcul de Triumf) – goluri: Grigoryan 12, Tănasă 20 / Trif 60
  • 29 iunie, ora 18:30, cu Egnatia (campioana Albaniei) – la Bansko (Bulgaria)
  • 30 iunie, ora 17:00, cu Drita (campioană Kosovo) – la Bansko (Bulgaria)
  • 3 iulie, ora 17:00, cu Sileks (locul 2 – Macedonia) – la Bansko (Bulgaria)
  • 4 iulie, ora 11:00, cu FK Radnicki Nis (Serbia) – la Bansko (Bulgaria)

Primul meci oficial din noul sezon va avea loc pe 14 iulie 2025, de la ora 19:00, în deplasare, împotriva echipei FC Botoșani. Programul pentru următoarele etape este următorul:

  • Etapa 2 – Farul – Oțelul Galați (duminică, 20 iulie 2025, ora 18:30)
  • Etapa 3 – FCSB – Farul (sâmbătă, 26 iulie 2025, ora 21:30)
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *