România a pierdut cu 3-0 în fața Canadei în meciul amical desfășurat la București.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Repetiție nereușită pentru echipa națională de fotbal a României

Echipa națională de fotbal a României a avut o repetiție nereușită înaintea meciului oficial împotriva Ciprului, programat în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Vineri, 5 septembrie 2025, tricolorii au jucat pe teren propriu un amical împotriva Canadei, selecționată calificată automat la turneul final de anul viitor, având statutul de echipă gazdă, alături de SUA și Mexic.

Pe Arena Națională, cei 29.125 de spectatori prezenți au asistat la o dezamăgire, România fiind învinsă cu 0-3 (0-2). Golurile canadienilor au fost marcate de J. David în minutul 11, Ahmed în minutul 21 și Sigur în minutul 77.

România, antrenată de Mircea Lucescu, a început meciul cu următorii jucători: H. Moldovan – Rațiu (85 Sorescu), V. Ghiță, Burcă (62 M. Popescu), Bancu (62 Chipciu) – M. Marin, R. Marin, Stanciu (cpt.) (62 Fl. Tănase) – Man (75 Mitriță), Drăguș (75 Miculescu), Al. Dobre. Louis Munteanu, titular ca atacant central, s-a accidentat în timpul încălzirii și a fost înlocuit de Drăguș.

Rezerve neutilizate au fost: Târnovanu, Sava – Racovițan, Șut, Screciu, Olaru, Sorescu, Baiaram.

Canada, având în lot jucători de top precum David (Juventus), Eustáquio (Porto) și Buchanan (Villarreal), a folosit următorii jucători: Crépeau – Sigur, Cornelius, De Fougerolles (82 Waterman), Laryea – Buchanan (78 David), Koné (64 Saliba), Eustáquio, Ahmed (64 Nelson) – David (Hoilett), Oluwaseyi (82 Bassong). Selecionerul echipei canadiene este Jesse March.

România urmează să se confrunte cu Cipru pe 9 septembrie 2025, începând cu ora 21:45.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *