Proteste în prima zi de școală
În prima zi a noului an școlar, luni, 8 septembrie, se preconizează proteste, iar sălile de clasă vor rămâne goale, conform anunțului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a subliniat că „prima zi de școală nu aduce în acest an nicio urmă de bucurie, nicio notă de optimism și nu poate fi considerată o sărbătoare”.
Liderul sindical a criticat Guvernul pentru „iresponsabilitatea” sa, acuzându-l că este dispus să distrugă sistemul de învățământ românesc prin măsurile adoptate. Hăncescu a explicat că „creșterea normei didactice, una dintre măsurile cu care se laudă actualul Executiv, se traduce, de fapt, printr-o reducere mascată a veniturilor cadrelor didactice cu 10 – 20%. Este ceva ce Guvernul Bolojan nu recunoaște! Astfel, reforma educației se traduce în alocări financiare mai mici, venituri reduse și cadre didactice tot mai nemulțumite”.
El a adăugat că „Guvernul Bolojan, sub pretextul reformelor menite să reducă cheltuielile, riscă să destabilizeze învățământul din România”. Hăncescu a subliniat că „forțarea profesorilor să predea mai multe materii din domenii diferite, doar pentru a-și îndeplini norma didactică, va duce la o scădere a calității educației. Multe unități de învățământ se vor confrunta cu problema predării «mozaic». Cum putem aștepta ca un profesor de Educație fizică să predea Biologie sau că un cadru didactic de Limba română să facă ore de Fizică sau Chimie la același standard de calitate ca cei specializați? Aceste aspecte nu par să conteze nici pentru ministrul Educației, Daniel David”.
În concluzie, Hăncescu a afirmat că sălile de clasă din multe școli vor fi goale la începutul anului școlar. „Pe 8 septembrie, sălile de clasă din multe unități de învățământ vor rămâne goale, reflectând o imagine sumbră a viitorului educației în această țară! În aceeași zi, va avea loc primul mare protest – MARȘUL EDUCAȚIEI, în București. Ne vom întâlni la ora 11.00, în Piața Victoriei, și vom pleca împreună spre Palatul Cotroceni. Mii de colegi din întreaga țară și-au anunțat participarea și suntem convinși că vom fi și mai mulți!”, a concluzionat liderul sindical.
