IPJ Constanța oferă detalii despre accidentul rutier de pe DN 22, în zona Popasul Tașaul, soldat cu multiple victime.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Accident rutier pe DN 22

Duminică, 28 septembrie, în jurul orei 20:20, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost informați despre un accident rutier petrecut pe DN 22, la kilometrul 269+500 de metri.

Conform primelor cercetări, o femeie în vârstă de 24 de ani conducea un autoturism pe DN 22, din direcția localității Sibioara spre Palazu Mic. Într-o curbă la dreapta, aceasta a pierdut controlul asupra vehiculului, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, care circula din sens opus.

Impactul a dus la vătămarea corporală a ambilor conducători auto, precum și a trei pasageri din primul vehicul și patru pasageri din cel de-al doilea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, iar rezultatul a fost negativ. De asemenea, femeia a fost supusă unui test cu aparatul etilotest, care a arătat 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost testată și cu aparatul drug-test și ulterior transportată la spital pentru prelevarea de mostre biologice în scopul stabilirii substanțelor din sânge.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *