Reuniune la Palatul Victoria pentru rectificarea bugetară
Liderii Coaliției de guvernare s-au întâlnit în această dimineață la Palatul Victoria pentru a discuta ultimele detalii înainte de publicarea rectificării bugetare de către Guvern. În cadrul acestei rectificări, se preconizează tăieri de fonduri de la anumite ministere, inclusiv de la cele responsabile cu investițiile, astfel încât să se asigure resursele necesare pentru plata pensiilor și salariilor angajaților.
Ministerul Finanțelor va beneficia de cea mai mare parte a fondurilor, având ca prioritate plata dobânzilor, urmat de ministerele Muncii, Dezvoltării și Transporturilor. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a anunțat că rectificarea bugetară va fi publicată astăzi, iar în funcție de avizul primit, proiectul ar putea fi adoptat miercuri sau joi.