De la like la urne și de la urne în stradă. Cum a cucerit extremismul Europa digitală
Dacă în anii 1980 extremismul era o explozie de violență izolată – bombe la Oktoberfest, atentatele IRA, asasinate ETA – în zilele noastre acesta s-a transformat: nu mai e doar marginal, violent, cu bâte și cagule, ci a ajuns sa se coalizeze în ideologii de partid, să intre în Parlament. Și totuși, spirala violenței nu a dispărut: ea a coborât din online în stradă, sub forma protestelor radicale și confruntărilor directe.
Anii 2010: Extremismul digital – „terenul zero” al radicalizării
Internetul și rețelele sociale au schimbat regulile jocului. Dacă în anii 1980 radicalizarea se făcea în subculturi obscure, astăzi se face pe Facebook, Telegram sau TikTok.
Iată câteva exemple:
– 2011: Anders Breivik, inspirat de manifestele online, ucide 77 de persoane în Norvegia. Prima dovadă că un „lup singuratic” radicalizat pe internet poate zgudui o țară.
– 2015–2016: atacurile ISIS din Paris, Bruxelles și Berlin au răspândit frica la nivel continental și au alimentat atât presiunea asupra libertății de exprimare, cât și retorica anti-imigrație:-7 ianuarie 2015 – Charlie Hebdo (redacția revistei, 12 morți); 13 noiembrie 2015 – Paris/Bataclan (atacuri coordonate la stadion, terase și sala Bataclan, zeci de morți și sute de răniți); 22 martie 2016 – Bruxelles (aeroportul Zaventem și metroul Maelbeek, zeci de victime); 19 decembrie 2016 – Berlin (camion lansat în mulțime la târgul de Crăciun, 12 morți). Aceste atacuri au împins Europa spre măsuri de securitate sporite și au amplificat ecoul mesajelor radicale în online.
– Criza migrației (2015) a transformat rețelele sociale în adevărate câmpuri de bătălie ideologică. Filmulețe rupte din context, fake news despre „valurile de invadatori”, teorii conspiraționiste despre islamizarea Europei și mesaje alarmiste despre „dispariția identității naționale” au circulat cu viteze pe care niciun grup extremist clasic nu le-ar fi putut atinge vreodată. Algoritmii au făcut restul: frica s-a viralizat, ura s-a multiplicat și, pentru prima dată, discursul extremist a avut acces direct la milioane de oameni fără filtrele presei tradiționale.
– Pandemia de Covid-19 (2020–2021) a fost următorul mare val de dezinformare. Rețelele sociale au fost inundate de teorii conspiraționiste despre „plandemie”, cipuri în vaccinuri, dictatură medicală și „marea resetare”. Mesaje fabricate în laboratoare de propagandă au fost împachetate în live-uri emoționale și clipuri virale pe TikTok, atrăgând milioane de vizualizări.
Toate aceste manisfetări au fost arme pentru partidele extremiste și liderii populisti, pandemia a fost o oportunitate: au canalizat frica și frustrarea oamenilor în proteste anti-restricții și apoim ulterior, în voturi.
Dacă migrația a creat primul val de radicalizare digitală, Covid-ul a arătat cât de ușor poate fi manipulat un public exasperat, izolându-l de realitate și împingându-l în brațele extremismului politic.Toată această transformare a durat o perioadă scurtă, dacă ne raportam ca durată de timp, nici 10 ani, fapt ce ne poate pune pe gânduri față de ce va fi în următorii 10 ani de aici înainte.
De la like la partid: extremismul intră în urne
Radicalizarea online s-a transformat rapid în voturi.
Radicalizarea online s-a transformat rapid în voturi.
Germania: AfD, pornit ca un grup eurosceptic, devine o forță cu peste 20%.
Franța: Marine Le Pen aduce Frontul Național în turul doi prezidențial, cu discursuri care în anii ’80 erau considerate inacceptabile.
Italia: Lega lui Salvini și Fratelli d’Italia intră în guvern, cu campanii construite aproape integral în social media.
Cehia: înaintea alegerilor, rețele coordonate de conturi anonime pe TikTok împing narațiuni pro-ruse și promovează partide antisistem; scrutinul din 2025 a împins în față ANO-ul lui Andrej Babiš, care a și câștigat alegerile–semn că mobilizarea digitală poate reconfigura rapid scena electorală.
Republica Moldova: în pofida unei campanii online pline de dezinformări și a excluderii unor partide pro-ruse pentru finanțări ilegale, electoratul a validat direcția pro-UE – Maia Sandu a câștigat prezidențialele din 2024 și PAS a confirmat ulterior printr-o nouă victorie, în contextul acuzațiilor de ingerință rusească. (Contra-exemplu util: aceeași bătălie digitală, dar rezultat democratic pro-occidental.)
Extremismul nu s-a mulțumit cu voturile. El a revenit și în stradă.
– Vestele Galbene (2018–2019) în Franța – protest născut social, dar deturnat de grupări radicale în violență urbană.
– Pandemia (2020–2021) – protestele anti-lockdown și anti-vaccin din Germania, Olanda și Italia au degenerat în confruntări cu poliția.
– Agricultorii (2023–2024) – manifestații legitime infiltrate de discursuri naționaliste și anti-UE.
Astăzi, extremismul are două fețe: una respectabilă, parlamentară, și alta violentă, stradală.
România: de la Vadim la AUR și de la Facebook la Piața Victoriei. Multă vreme, România părea imună la ascensiunea extremismului european. În anii ’90 și 2000, PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor era un fenomen de televiziune, cu accente xenofobe și naționaliste, dar limitat la spectacol politic.
După 2010 însă, internetul a devenit incubatorul radicalizării și aici. Grupuri obscure de Facebook și canale de YouTube au început să răspândească teorii conspiraționiste, anti-UE și anti-NATO.
Pandemia (2020–2021) a fost momentul de cotitură. Protestele anti-restricții și anti-vaccin au adunat mii de oameni în stradă, organizate în mare parte online.
AUR a capitalizat acest val: un partid necunoscut, care a intrat în Parlament cu peste 9% din voturi, aproape exclusiv prin campanii pe Facebook și TikTok.
În anii următori, discursul radical s-a transformat în mitinguri cu zeci de mii de participanți, iar protestele sociale – de la certificatele verzi până la nemulțumirile agricultorilor – au fost repede acaparate de retorica anti-sistem.
Astăzi, România se află pe aceeași traiectorie cu restul Europei: ceea ce părea folclor politic în anii ’90 a devenit în 2025 un curent cu milioane de voturi și o prezență permanentă în Parlament.
2025: normalizarea extremismului
Astăzi, partide cu ADN extremist conduc guverne sau negociază majorități. În Italia, Fratelli d’Italia e la putere. În Franța, Le Pen e aproape de Palatul Élysée. În Germania, AfD e a doua forță politică.
În România, partidele radicale transformă furia socială și nemulțumirea economică în capital politic. Mesajele conspiraționiste și anti-sistem, livrate zilnic pe TikTok și Facebook, sunt traduse în voturi și în proteste de stradă.
Iar ceea ce se întâmplă acum în Cehia confirmă direcția: rețele de conturi false pe TikTok, coordonate și neautentice, promovează discursuri pro-ruse și dau un impuls partidelor antisistem. Serviciile de informații estimează că aceste conturi atrag între 5 și 9 milioane de vizualizări pe săptămână – mai mult decât expunerea liderilor tradiționali. Practic, extremismul digital a devenit o armă electorală în toată regula.
Extremismul anilor ’80 trăia la marginea societății, cu bombe artizanale și grupuri mici. Extremismul de azi e în centrul vieții politice, cu milioane de voturi și influență digitală.
De la like la urne și de la urne în stradă, drumul a fost scurt.
Europa – și România – nu mai sunt amenințate doar de atentate izolate, ci de o normalizare a extremismului: ura a intrat în algoritmi, iar algoritmii au intrat în democrație.
Ceea ce ieri era marginal și radical, astăzi e mainstream. Ceea ce azi e mainstream, mâine poate fi majoritar. Extremismul nu mai sparge doar geamuri. El scrie legi. Strânge voturi, și, tot mai des, își face campanie pe TikTok.
