Ministrul Sănătății dispune controale la Spitalul Armonia din Constanța
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a decis să trimită corpul de control la Spitalul Armonia din Constanța, după decesul Mădălinei, o tânără de 29 de ani din Giurgiu, care a murit la scurt timp după nașterea unui băiețel, marți, 7 octombrie. Surse din minister indică faptul că verificările nu se vor limita doar la acest incident, ci vor fi extinse la nivel național, incluzând toate spitalele publice și private dotate cu bloc operator.
Reamintim că tânăra a decedat din cauza unor complicații apărute după naștere. După ce a adus pe lume copilul, femeia a suferit o hemoragie severă. Medicii au intervenit chirurgical pentru a o stabiliza, însă starea sa s-a deteriorat rapid, iar pacienta a intrat în comă. A fost transferată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, dar, din păcate, a decedat în dimineața de miercuri, 8 octombrie. Se pare că bebelușul este în afara oricărui pericol.
Declarațiile soțului Mădălinei
Soțul femeii care a decedat după naștere a făcut declarații emoționante, descriind ultimele momente ale soției sale. Acesta a relatat că Mădălina sângera, plângea și se confrunta cu dureri severe.
