Cupa Elite Fighting Championship a strâns sute de luptători amatori. „Un maraton de sporturi de contact. Vom continua acest proiect.“

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Cupa Elite Fighting Championship la Constanța

Peste 400 de sportivi amatori, provenind de la cele mai renumite cluburi din țară, au luat parte la cea de-a II-a ediție a Cupei Elite Fighting Championship, desfășurată în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța. Evenimentul a fost organizat de Alex Filip Team, în colaborare cu CSM Constanța.

„Un eveniment de excepție pentru pasionații sporturilor de contact, indiferent de vârstă! Alex Filip și Mihai Ochiuleț promit continuarea parteneriatului, ceea ce va permite dezvoltarea acestui proiect într-un turneu internațional anual de mare valoare. Hai, Constanța!”, a declarat CSM Constanța.

Alex Filip, principalul organizator, a subliniat atmosfera vibrantă a competiției: „Lume multă, sportivi, bătaie, acțiune. Din nou, peste 400 de sportivi, lupte intense, cu participanți de la cele mai puternice cluburi din România. Acesta a fost un maraton al sporturilor de contact. Ne bucurăm foarte mult de parteneriatul cu CSM Constanța, care ne va ajuta să dezvoltăm acest turneu și să-l transformăm într-un eveniment internațional anual de valoare.”

Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța, a adăugat: „Este minunat. Clubul Sportiv Municipal Constanța se preocupă de constănțeni și de tot ce se întâmplă aici. Am acceptat cu entuziasm propunerea lui Alex Filip de a organiza împreună această gală extraordinară. Gala de ieri a fost de neuitat, iar dorința noastră este să o repetăm. Îl felicit pe Alex Filip și mă bucur că putem colabora. CSM Constanța va fi întotdeauna alături de constănțeni și de cluburile sportive locale.”

Pentru a încheia weekendul sportiv, prima parte a maratonului a avut loc cu o zi înainte, când s-a desfășurat gala profesionistă Elite Fighting Championship (ediția întâi), care a inclus 12 meciuri. În main event, Ștefan Orza (Sharks Gym Constanța) a obținut victoria prin decizie unanimă în fața lui Bogdan Slabu (Iași), în cadrul unei confruntări K1 la categoria 75 kg, desfășurată pe parcursul a trei reprize de câte trei minute fiecare.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *