Demisia administratorului județului Constanța
Daniela Șerban, actualul administrator al județului Constanța și membru al echipei președintelui Florin Mitroi de la începutul mandatului, și-a înaintat demisia, aceasta urmând să intre în vigoare începând cu 1 noiembrie 2025. Informația a fost confirmată de reprezentanții Consiliului Județean Constanța.
Conform unor surse, Daniela Șerban ar putea să revină la CN Administrația Porturilor Maritime Constanța, instituție în cadrul căreia a activat înainte de numirea sa la CJC. Speculațiile legate de o posibilă demisie a Danielei Șerban au circulat timp de mai bine de o lună. Președintele Florin Mitroi a adus în discuție situația tensionată la finalul ședinței CJC din 30 septembrie, când a făcut declarații despre echipa sa de conducere.
„Eu consider că încă sunt puternic și vreau să am situațiile clare și tot ce se semnează să treacă în mâna mea. A rămas membru în ADD din partea CJ, dar și pe proiectul trenului județean. Mă revigorează munca și acțiunile pe care le fac. Dacă eu astăzi sunt aici în fața dumneavoastră este ca oamenii apreciază ceea ce fac”, a declarat președintele CJC.
Această afirmație a fost făcută în contextul unor nemulțumiri neexprimate legate de colaborarea cu Daniela Șerban, de care, conform surselor, președintele nu era mulțumit. De asemenea, menționăm că, începând cu 8 septembrie 2025, Danielei Șerban i-a fost revocată delegarea unor atribuții. Dispoziția a vizat revocarea delegării atribuțiilor președintelui Consiliului Județean Constanța și a calității de ordonator principal de credite către administratorul public, motivându-se că Daniela Șerban se afla în concediu și că o altă persoană trebuia să îndeplinească acele sarcini.
Totuși, surse din cadrul CJC au confirmat că există o ruptură între Daniela Șerban și președintele Florin Mitroi, iar aceasta ar putea părăsi instituția în curând.