0:00
Cutremur de 6,0 grade în Turcia
Un cutremur cu magnitudinea de 6,0 grade pe scara Richter a avut loc în Turcia, luni, la ora 22:48, ora locală (21:48, ora României). În urma seismului, cel puțin 22 de persoane au fost rănite, iar mai multe clădiri s-au prăbușit.
Seismul a fost resimțit în diverse orașe din regiunile Marmara și Marea Egee, inclusiv în Istanbul și Izmir, dar și în țările vecine. Potrivit GFZ, cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 km, având epicentrul în orașul Sindirgi din provincia Balikesir.
Impactul s-a resimțit și în alte orașe din această parte a țării, precum și în Bulgaria, Cipru, Grecia, Regatul Unit și Macedonia de Nord.
