Activități de prevenire a traficului de droguri în rândul tinerilor
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea desfășoară în prezent acțiuni de prevenire și conștientizare cu privire la efectele negative ale traficului de droguri, adresându-se în special minorilor și tinerilor. Fenomenul traficului de droguri, care implică adesea tineri, se manifestă prin diverse modalități, inclusiv prin identificarea persoanelor vulnerabile de către traficanți, recrutarea acestora, manipularea lor și crearea dependenței de câștiguri rapide.
În acest cadru, polițiștii au purtat discuții cu 178 de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” și Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. Aceștia au subliniat situații concrete în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicați în infracțiuni legate de traficul de substanțe interzise, evidențiind consecințele legale ale acestor acțiuni.
Polițiștii îndeamnă tinerii să evite consumul de substanțe interzise, să se informeze despre medicamentele utilizate și să adopte un stil de viață sănătos și echilibrat. De asemenea, este important ca tinerii să dezvolte relații de prietenie sănătoase și să învețe să refuze presiunea negativă a anturajului, având curajul de a spune NU.
Activitățile de prevenire și conștientizare vor continua și în perioada următoare, în întreaga județ.
