Defilare de Ziua Națională a României pe Bulevardul Tomis
De Ziua Națională a României, începând cu ora 11.00, Bulevardul Tomis a fost gazda tradiționalei defilări a gărzii de onoare și a plutoanelor militare din cadrul Forțelor Navale Române. La eveniment au participat și reprezentanți ai instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și militari străini dislocați la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
Sute de constănțeni s-au adunat pentru a celebra Ziua Națională și a asista la acest moment festiv. O scenă simbolică a fost creată de o tânără care a venit la paradă împreună cu cățelul ei, pe care îl ținea în brațe, alături de un steag tricolor. Zâmbitoare, fata a exprimat bucuria de a sărbători România alături de patrupedul său, surprinzând perfect emoția și spiritul zilei de 1 Decembrie.
