Viața Sfintei Varvara
Sfanta Varvara a trăit în perioada împăratului Maximian, între anii 284 și 305, în orașul Heliopolis. Din cauza frumuseții sale fizice, tatăl ei, Dioscor, a decis să o închidă într-un turn, considerând că oamenii nu merită să admire frumusețea fiicei sale. Acolo, Sfanta Varvara le-a transmis pazitoarelor adevărul despre zei: „Zeii pe care îi cinstesc tatăl meu sunt creați de mâini omenești. Cei din aur și argint sunt făcuți de aurari, cei din piatră de pietrari, iar cei din lemn de tâmplari. Deci, cum pot acești zei, care nu pot merge cu picioarele și nu pot lucra cu mâinile, să fi construit această strălucitoare înălțime cerească și o frumusețe pământească atât de mare?”
Minunea ferestrelor
Conform Sinaxarului, într-o zi, tatăl ei a ordonat să fie realizate două feronerie pentru o baie din palatul său. Sfanta Varvara a cerut lucrătorilor să facă trei feronerie, în numele Sfintei Treimi. Când a fost nevoită să explice tatălui ei motivul pentru care a cerut trei feronerie, a spus: „Este mai bine să fie trei decât două, pentru că tu, tată, ai ordonat două feronerie după cum mi se pare – asemeni celor doi luminători cerești, soarele și luna, care luminează baia. Eu am cerut să fie și a treia, simbolizând lumina cea întreită, căci trei sunt feroneriile luminii neapropiate, negreite, neapuse și neinserate, care luminează toți oamenii care vin în lume.”
Martiriul Sfintei Varvara
Deoarece nu s-a închinat idolilor și și-a mărturisit credința în Hristos, a fost ucisă de tatăl său, cu sabia.
Troparul Sfintei Mari Mucenițe Varvara
Pe Sfânta Mare Muceniță Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmașului și, cu ajutorul Armei Crucii, s-a izbăvit din ele, Preacinstita.
Condacul Sfintei Mari Mucenițe Varvara
Cel Ce Te-ai Înălțat… Lui Hristos, Celui în Treime cu evlavie lăudat, urmându-i Tu, purtătoare de biruință, ai distrus templele idolilor; și, luptând în mijlocul locului de pătimire, Sfântă Muceniță Varvara, nu te-ai temut de amenințările tiranilor, având îndrăzneală bărbătească, cântând cu glas tare: cinstesc Preasfânta Treime, Dumnezeirea Cea Una.
