Transportul public din Constanța, paralizat din cauza protestelor angajaților
Transportul public din municipiul Constanța continuă să fie afectat, angajații companiei CT Bus continuând protestul început în urmă cu câteva zile. În această dimineață, nu a ieșit niciun autobuz pe traseu.
CT Bus a anunțat încă de la primele ore ale zilei că activitatea sa este suspendată din cauza protestelor angajaților. Discuțiile între reprezentanții salariaților și conducerea companiei sunt în curs de desfășurare, însă până în prezent nu s-a ajuns la un acord care să permită reluarea transportului public.
Printre principalele revendicări ale protestatarilor se numără solicitarea de demisie a directorului general al CT Bus, Fanel Popa. Angajații își exprimă nemulțumirile legate de managementul companiei și condițiile de muncă.
Autoritățile locale nu au oferit, până acum, o soluție alternativă pentru transportul călătorilor, iar reluarea circulației autobuzelor rămâne incertă. Locuitorii Constanței sunt sfătuiți să ia în considerare alte mijloace de transport pentru deplasare.
