Investiție de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea Portului Medgidia

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Licitație pentru modernizarea Portului Medgidia

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța a inițiat o procedură de licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului „Modernizare fronturi de așteptare (amonte și aval) Port Medgidia“. Valoarea estimată a contractului se ridică la 65.012.014,12 lei, fără TVA.

Conform Caietului de sarcini, ambele fronturi au suferit avarii semnificative din cauza incidentelor de navigație petrecute între 1990 și 2000, iar reabilitarea și modernizarea acestora sunt extrem de necesare. Problemele identificate impiedică acostarea în siguranță a convoaielor de barje, navele nu pot fi adăpostite în condiții meteorologice nefavorabile, iar accesul personalului navigant este întrerupt, ceea ce face imposibilă exploatarea fronturilor.

Investiția se încadrează în proiectul transnațional FAIRway Danube II, fiind finanțată prin Mecanismul de Interconectare al Europei, utilizând fonduri externe nerambursabile și alocări din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual conform programelor de investiții publice.

La 25 noiembrie 2025, Guvernul României a adoptat o Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției „Modernizare fronturi de așteptare (amonte și aval) Port Medgidia“. Această decizie vizează reabilitarea fronturilor, esențială pentru asigurarea rezistenței și stabilității acestora în fața acțiunilor statice, dinamice și seismice, precum și pentru siguranța exploatării, sănătatea oamenilor și protecția mediului.

Valoarea totală a investiției depășește 125 de milioane de lei, iar durata de execuție este estimată la un an.

Finalizarea lucrărilor în Portul Ovidiu

Recent, reprezentanții companiei au anunțat finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare și extindere capacitate de operare în Portul Ovidiu – Etapa II“ în cadrul unei conferințe de presă.

Scopul principal al acestui proiect este creșterea volumului de mărfuri tranzitate pe căile navigabile interioare, prin modernizarea și extinderea capacității de operare în Portul Ovidiu, astfel încât să se ofere condiții optime pentru transportul naval de mărfuri. Această inițiativă se aliniază obiectivelor Programului Transport 2021 – 2027, în special Prioritatea 7, care vizează dezvoltarea transportului naval și multimodal, având ca obiectiv specific 3.1 dezvoltarea unei rețele TEN-T reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale. Proiectul este finanțat din Fondul de Coeziune.

Valoarea totală a proiectului, care s-a desfășurat în etape, a fost de 87.289.394,46 lei, din care 66.343.833,46 lei au provenit din Programul Transport 2021 – 2027, iar 20.945.561 de lei din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, cofinanțarea totală din partea Uniunii Europene fiind de 41.777.972,62 lei.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *