România va participa la Forumul Economic Mondial 2026
România va fi reprezentată la ediția din 2026 a Forumului Economic Mondial de la Davos, printr-o delegație care include ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, ministrul energiei, Bogdan Ivan, și consilierul prezidențial Radu Burnete. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe.
Miniștrii vor participa, la invitația președintelui Forumului Economic Mondial, la cea de-a 56-a reuniune anuală a organizației, ce se va desfășura în Davos-Klosters, Elveția, între 19 și 23 ianuarie. Ediția din acest an are ca temă centrală susținerea dialogului, sub deviza „A spirit of dialogue”, și va reuni oficiali de rang înalt, inclusiv președinți, prim-miniștri și miniștri, alături de reprezentanți ai organizațiilor internaționale, mediului academic, mass-media și ONG-urilor.
Agenda discuțiilor va aborda cinci provocări globale majore: cooperarea într-o lume contestată, descoperirea de noi surse de creștere, investițiile în capitalul uman, promovarea responsabilă a inovației și creșterea prosperității globale.
În contextul unor fragmentări politice și ideologice tot mai evidente, Forumul își propune ca ediția din 2026 să fie o platformă imparțială de dialog și va facilita discuții internaționale relevante pentru noile evoluții din relațiile transatlantice.
Ministrul de externe, Oana Țoiu, revine la Davos după participarea din 2019, când a fost invitată ca expert vorbitor. România se prezintă cu cea mai puternică delegație guvernamentală de până acum, demonstrând angajamentul comun al guvernului și al Administrației Prezidențiale pentru consolidarea diplomației economice.
