Exercițiu tactic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a organizat astăzi un exercițiu tactic în teren, în apropierea localității Turcoaia, având ca obiectiv gestionarea unei situații de urgență provocate de un incendiu la un obiectiv cu risc major.
În conformitate cu scenariul exercițiului, la ora 12:00, a fost raportat un incendiu izbucnit la un depozit de stocare a explozivilor, caracterizat printr-un risc ridicat de propagare. Flăcările s-au extins rapid la alte două depozite și la vegetația uscată din jur, existând pericolul ca incendiul să se răspândească către un spațiu în care era depozitat azotat de amoniu. De asemenea, au fost simulate două victime surprinse de incendiu, pentru care au fost implementate măsurile specifice de salvare și acordare a primului ajutor.
La intervenție au participat pompieri din cadrul Secției de Pompieri Măcin și ai Detașamentului de Pompieri Tulcea. Exercițiul a necesitat colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Tulcea, Serviciul de Ambulanță Județean Tulcea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență local și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Tulcea. Totodată, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a fost activat, iar la nivelul ISU „Delta” Tulcea a fost constituită o grupă operativă pentru coordonarea intervenției.
Obiectivul exercițiului a fost testarea capacității de reacție și evaluarea aplicării procedurilor în contextul unor situații de urgență complexe.
