Pomenirea Sfinților Părinți și Mari Dascăli ai Lumii
În data de 30 a acestei luni, se sărbătoresc Sfinții Părinți și mari dascăli ai lumii: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare își are originea în perioada împăratului Alexie Comnen, care a urcat pe tron în anul 1081, după împăratul Botaniat. În acele vremuri, a apărut o dispută între cei mai respectați și virtuoși oameni ai vremii.
Unii admirau cu precădere pe Vasile cel Mare, afirmând că era un gânditor profund, capabil să explice natura celor existente, asemănându-se cu îngerii prin faptele sale. Aceștia susțineau că era mai puțin indulgent și că avea o voință fermă, nefiind influențat de lucrurile materiale. Pe de altă parte, unii critici subliniau aspectele mai umane ale lui Ioan Gură de Aur, spunând că acesta era prea indulgent și încuraja pocăința.
Alții lăudau pe Ioan Gură de Aur, evidențiind faptul că mesajul său era mai accesibil și că reușea să îndrepte sufletele către pocăință prin dulceața cuvintelor sale. Aceștia considerau că Ioan depășea în învățătură atât pe Vasile, cât și pe Grigorie, datorită stilului său captivant și profund. De asemenea, existau susținători ai lui Grigorie, care credeau că acesta l-a întrecut pe toți prin frumusețea și cuviința cuvintelor sale, comparându-l cu cei mai vestiți gânditori din învățătura elinească. Astfel, comunitatea s-a împărțit în grupuri care se identificau cu fiecare dintre cei trei sfinți: ioanienii, vasilienii și grigorienii.
Viziunea Sfinților asupra Unirii
După câțiva ani, sfinții s-au arătat, unul câte unul, și apoi împreună, arhiereului Ioan, care păstorea cetatea Evhaitenilor. Acesta era un bărbat înțelept, bine cunoscut pentru învățătura sa elinească și renumit pentru virtuțile sale. Sfinții i-au vorbit, spunându-i că, în realitate, ei sunt una în fața lui Dumnezeu și că nu există nicio rivalitate între ei. Fiecare, la timpul său, a fost inspirat de Duhul Sfânt să scrie învățăturile necesare mântuirii oamenilor.
Ei i-au explicat că nu există o ierarhie între ei și că, dacă unul dintre ei este chemat, ceilalți doi vor veni de asemenea. Au cerut ca el să adreseze celor pricepuți să nu mai conteste învățăturile lor, subliniind că scopul lor a fost întotdeauna acela de a aduce armonie și unitate între oameni. S-au rugat să fie prăznuiți în aceeași zi cu demnitate și să fie cunoscută urmașilor că, în fața lui Dumnezeu, sunt una și că vor ajuta la mântuirea celor care le fac pomenirea, având încredere că au o îndrăznire specială în fața divinității. După ce au rostit aceste cuvinte, s-a părut că se înalță din nou către cer, strălucind de o lumină nepământească.
Ioan Evhaitul și Sărbătoarea Sfinților
Minunatul Ioan Evhaitul, după ce s-a trezit, a acționat conform poruncilor sfinților, liniștind mulțimea și pe cei care se certau, fiind cunoscut pentru viața sa virtuoasă. El a dedicat Bisericii sărbătoarea aceasta, stabilind-o pentru a fi prăznuită. Conștient de faptul că luna ianuarie îi onorează pe trei sfinți – pe Vasile cel Mare la întâi, pe Grigorie la douăzeci și cinci și pe Ioan Gură de Aur la douăzeci și șapte – a ales să-i celebreze împreună în ziua de treizeci, organizând slujba cu canoane, tropare și cuvinte de laudă, așa cum se cuvenea. Se pare că această alegere a fost în armonie cu voința sfinților, deoarece laudele aduse lor nu au avut nicio limită și au depășit tot ceea ce s-a realizat și se va realiza în viitor.
Descrierea Sfinților
Sfinții erau caracterizați prin următoarele trăsături fizice: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era de statură mică și subțire, cu un cap mare, ridicat deasupra umerilor, un nas lung și nări late. Fața sa era foarte galbenă, amestecată cu alb, cu ochii mari care îi ofereau o expresie veselă, deși părea adesea mâhnit. Fruntea sa era mare, fără păr, cu multe riduri, urechile mari, iar barba era mică și rară, cu puțin păr cărunt. Trăsăturile sale erau accentuate de postul desăvârșit. El a depășit prin elocvență toți filosofii antici, având o profunditate a gândirii și o frumusețe a exprimării deosebită. A interpretat Sfânta Scriptură și a propovăduit Evanghelia cu un impact deosebit, încât, dacă nu ar fi fost el, ar fi fost necesară o nouă venire a lui Hristos pe pământ. În ceea ce privește virtutea și faptele, a fost un izvor de milostenie, dragoste și învățătură, trăind șaizeci și trei de ani și păstorind Biserica timp de șase ani.
Vasile cel Mare era de statură înaltă și dreaptă, subțire și slab, cu fața închisă la culoare, un nas ușor aplecat, sprâncene arcuite și o frunte posomorâtă, specifică unei persoane îngrijorate. Avea obraze lungi, încrețite, cu tâmple adâncite și o barbă de lungime medie, căruntă pe jumătate. Acesta a depășit prin scrierile sale nu doar înțelepții contemporani, ci și pe cei din vremurile anterioare. Cu o cunoaștere vastă, a stăpânit întreaga învățătură, folosind filosofia înțeleaptă în lucrările sale și aprofundându-se în tainele dumnezeiești. A fost ales în scaunul arhieresc la patruzeci de ani și a condus Biserica timp de cinci ani.
Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu era de statură medie, cu fața palidă dar zâmbitoare, un nas lat și sprâncene drepte, având o privire blândă și veselă. La un ochi, părea mai mâhnit din cauza unei cicatrici, iar barba sa, nu foarte lungă, era destul de deasă și cu margini gălbui. Era pleșuv și cu părul alb, evidențiind înfățișarea sa distinctivă.
Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul
Se poate afirma că, dacă ar fi fost necesar să se realizeze o icoană sau o statuie care să întruchipeze toate virtuțile, aceasta ar fi trebuit să-l reprezinte pe sfântul Grigorie. El a depășit prin strălucirea vieții sale pe toți cei pricepuți în fapte. A atins o înălțime remarcabilă în teologie, învățând și inspirând pe toți prin înțelepciunea sa. Din acest motiv, a câștigat și titlul de teolog, adică de vorbitor al lui Dumnezeu. A trăit pe pământ timp de optzeci de ani și a păstorit Biserica din Constantinopol timp de doisprezece ani.
Prin rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeule, surpă și risipește ereziile; păzește-ne pe noi în unire și liniște și îndreptă-ne spre împărăția Ta cea cerească, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
Pomenirea Sfântului Ipolit, Papa Romei
În această zi se sărbătorește și memoria Sfântului sfințitului mucenic Ipolit, Papa al Romei, alături de cei care au suferit împreună cu el: Censurin, Aura (cunoscută și sub numele de Hrisi), Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul și Savain. Acești sfinți mucenici au trăit în timpul împărăției lui Claudiu, cu Ulpius Romil ca locțiitor.
Censurin, un magistrat iubit de împărat, își ascundea credința în Hristos și apăra creștinii. Devenind cunoscut, a fost încarcerat, iar prin învierea unui mort a convins soldații să creadă în Hristos. La porunca împăratului, toți au fost decapitați. Împreună cu ei a fost și fericita Hrisi, precum și slujitorul ei, Savain, care au suferit multe chinuri pentru că îi ajutau pe sfinți. Aflând de aceste evenimente, papa Ipolit a venit să-l mustre pe tiran. Acesta, furios, l-a supus la chinuri împreună cu preoții, diaconii și episcopul care îl însoțeau, iar apoi i-a aruncat în adâncurile mării.
Pomenirea Sfântului Teofil cel Nou
Tot în această zi, se comemorează și sfântul mucenic Teofil cel Nou, originar din Constantinopol. Acesta era senator în timpul împăraților ortodocși Constantin și Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Fiind comandant al flotei, a pornit împotriva saracilor și a obținut victorii inițiale, dar, fiind trădat de doi voievozi invidioși, a fost capturat. După patru ani de închisoare, a fost forțat să renunțe la Hristos, dar refuzând, a fost decapitat.
Pomenirea noului mucenic Teodor Militineul
În această zi se mai pomenește și noul mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, în anul 1704. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
