Ziua Mondială a Zonelor Umede 2026: Celebrând legăturile culturale
Anul acesta, Ziua Mondială a Zonelor Umede se concentrează asupra conexiunilor profunde dintre aceste ecosisteme și practicile culturale, tradițiile și cunoștințele comunităților global. Tema din 2026, „Zonele umede și cunoașterea tradițională: Celebrarea patrimoniului cultural”, subliniază legătura esențială dintre viața oamenilor și zonele umede, evidențiind importanța gestionării durabile a acestora.
Ziua Mondială a Zonelor Umede este sărbătorită anual pe 2 februarie, începând din 1997, de către semnatarii Convenției Ramsar. Această dată comemorează adoptarea, în 1971, la Ramsar, Iran, a convenției care stabilește reguli internaționale pentru protecția ecosistemelor umede. Este cel mai vechi acord interguvernamental de mediu și singurul dedicat unui tip specific de ecosistem.
Începând din 2022, Ziua Mondială a Zonelor Umede a fost recunoscută și ca Zi Internațională de către Națiunile Unite. România a aderat la Convenția Ramsar prin Legea nr. 5/1991, recunoscând astfel semnificația zonelor umede, care găzduiesc habitate de floră și faună specifice și îndeplinesc funcții ecologice esențiale. Dispariția acestora ar avea consecințe ireparabile. În prezent, țara dispune de 20 de situri RAMSAR, acoperind o suprafață totală de 1.177.749 hectare.
Rezervația Biosferei Delta Dunării, prima și cea mai extinsă zonă umedă de importanță internațională din România, a fost inclusă în lista Convenției Ramsar în septembrie 1991. Această arie reprezintă un spațiu remarcabil din punct de vedere cultural, unde viața comunităților este strâns legată de zona umedă, resursele naturale influențând atât activitățile economice, cât și identitatea locală. Valorile naturale ale Deltei sunt completate de diversitatea culturală, obiceiurile, tradițiile, gastronomia și arhitectura comunităților reflectând impactul zonei umede asupra identității locale, demonstrând astfel că patrimoniul cultural al Deltei Dunării este inseparabil de ecosistemul care îl susține.
Participarea la Ziua Mondială a Zonelor Umede oferă o oportunitate anuală de a spori conștientizarea globală cu privire la rolul acestor ecosisteme și de a celebra valorile naturale și culturale pe care le aduc.
„Suntem una cu zonele umede! La mulți ani de Ziua Mondială a Zonelor Umede!”
