Patriarhul Daniel solicită ajutor financiar pentru finalizarea picturii Catedralei Naționale.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Apelul Patriarhului Daniel pentru sprijinirea picturii Catedralei Naționale

Patriarhul Daniel a făcut un apel la sprijinirea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale, în cadrul Sfintei Liturghii de Duminica Ortodoxiei, desfășurată la Catedrala Patriarhală. El a subliniat că, deși pictura existentă a fost sfințită, lucrările nu sunt complet finalizate.

„Mai sunt, însă, părți din Catedrală care au fost acoperite cu pânză, pe care era pictat provizoriu chipul sfinților sau reprezentări din Sinoadele Ecumenice”, a declarat Patriarhul Daniel.

În continuare, Patriarhul a menționat că rămân de pictat și alte spații importante: „Mai sunt unele icoane de pictat în pronaos și, în mod special, trebuie pictați pereții Paraclisului Catedralei Naționale care se află la demisolul lăcașului de cult”.

„De asemenea, sunt câteva icoane de pictat cu chipul sfintelor femei românce care au fost canonizate anul trecut”, a adăugat Patriarhul.

Patriarhul Daniel a îndemnat credincioșii să contribuie financiar, afirmând: „Vă rugăm ca, atunci când aveți posibilitate, dumneavoastră și prieteni și cunoștințe, rând pe rând, să îi îndemnați să ofere un ajutor financiar, după posibilități, pentru pictura Catedralei”.

La final, Patriarhul a mulțumit tuturor celor implicați în activitățile Bisericii și a subliniat importanța comunității de credincioși, afirmând că adevărata frumusețe a unui lăcaș de cult este dată de cei care se roagă împreună.

Lucrările necesare la Catedrala Națională

Părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale, a precizat recent lucrările rămase la Catedrala Națională. El a menționat că sunt necesare instalații electrice de încălzire în pardoseală și finalizarea pardoselii din marmură în întreaga Catedrală, inclusiv în naos, pronaos și foaier.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *