Un om deosebit: Profesorul Dicu Nicolae
Definirea unei figuri paterne este uneori o provocare. Tăticul meu, profesorul Dicu Nicolae, a fost, înainte de toate, un om deosebit, emanând o blândețe subtilă, o liniște care aducea armonie și o putere tăcută izvorâtă din iubirea sa profundă. Deși a fost profesor de fizică-chimie, el a fost mai presus de toate un formator de caractere. Generații întregi de copii au fost influențate de el, devenind acum medici, profesori și oameni care continuă să poarte cu ei o parte din învățăturile sale, chiar și fără a conștientiza acest lucru.
Încă mai întâlnesc foști elevi care îmi împărtășesc amintiri despre el, pline de emoție și recunoștință, ceea ce îmi confirmă impactul pe care l-a avut asupra vieților lor. A fost pentru noi un sprijin constant, un simbol al siguranței și un exemplu de urmat. A reușit să ne țină aproape fără gesturi ostentative, educându-ne prin simpla sa prezență, nu prin discursuri elaborate. A știut să ofere fără a aștepta nimic în schimb, fiind mereu acolo, cu o constanță liniștitoare.
Îl iubim și îl respectăm profund, simțind prezența sa în fiecare alegere bună și în fiecare gest care reflectă personalitatea sa. Dacă viața unui om se măsoară prin influența pe care o exercită asupra altora, tăticul meu trăiește prin fiecare dintre cei pe care i-a atins, iar eu îmi port cu mândrie recunoștința de a fi fost copilul său.
Un înger pe pământ
Tăticul a fost pentru noi un adevărat înger pe pământ. De acum înainte, îngerul nostru va veghea din ceruri. Sunt convinsă că ne va supraveghea cu aceeași blândețe și liniște care l-au caracterizat întreaga viață. Iubirea sa, tăcută și constantă, va rămâne mereu deasupra noastră, luminându-ne calea.
Cei care doresc să își ia rămas bun sunt invitați să o facă la Casa Albastră, Strada Labirint nr. 51.
