In memoriam Gyx
Camera lui Gyx s-a oprit prematur, dar amintirile și imaginile pe care le-a lăsat în urmă vor continua să spună povești. Gigi Tulică, cunoscut sub numele de Gheorghe Tulică, era un cameraman apreciat la TV Neptun.
Gheorghe Tulică, sau cum îl știau toți, Gyx, a fost o persoană plină de viață, mereu zâmbitoare, care iubea oamenii și viața. A avut o pasiune profundă pentru tot ceea ce a realizat, investind suflet în fiecare întâlnire și în fiecare poveste. A fost un tată dedicat, un soț exceptional, un socru blând și un coleg de nădejde.
Pentru el, presa a fost mai mult decât o simplă profesie; a fost o parte integrantă din viața sa. A iubit profund această lume și pe toți cei pe care i-a întâlnit de-a lungul carierei sale. Gyx avea o pasiune specială pentru a captura viața în imagini, bucurându-se să filmeze și să păstreze amintiri, surprinzând clipele frumoase și momentele de neuitat.
Cea mai valoroasă moștenire pe care o lasă în urmă sunt aceste fragmente de viață: zâmbete și întâlniri surprinse care vor dăinui în timp. Astăzi, după o luptă scurtă și plină de eforturi, Dumnezeu a decis să îl cheme la El, mult prea devreme, lăsând în urmă o familie îndurerată și amintiri prețioase pentru toți cei care l-au cunoscut.
Un ultim omagiu îi poate fi adus mâine, după ora 17:00, la Casa Funerară – Cimitirul Municipal, str. Baba Novac nr. 194. Dumnezeu să îl ierte!
