Clubul Sportiv Municipal Constanța deplânge pierderea lui Mircea Lucescu
Clubul Sportiv Municipal Constanța exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Mircea Lucescu, recunoscut ca fiind cel mai titrat antrenor român de fotbal din toate timpurile.
Mircea Lucescu a avut o carieră impresionantă ca jucător, evoluând pentru echipe precum Dinamo București, Corvinul Hunedoara și Sportul Studențesc, unde a marcat 82 de goluri în 401 meciuri disputate. A fost căpitanul naționalei României la turneul final din Mexic din 1970, pentru care a înscris 10 goluri în 65 de apariții.
Ca antrenor, Lucescu a condus numeroase echipe de prestigiu din Europa, printre care Internazionale Milano, Galatasaray, Beșiktas Istanbul, Dinamo Kiev și Șahtior Donețk. De asemenea, a pregătit naționala României, reușind să o califice pentru prima dată la un Campionat European în 1984, și a contribuit la reconstrucția echipei naționale a Turciei.
Un adevărat descoperitor de talente, Lucescu a fost un susținător al noilor generații și un creator de echipe valoroase. Se numără printre tehnicienii de elită care au avut peste 100 de meciuri în Liga Campionilor, alături de nume mari precum Carlo Ancelotti, Alex Ferguson, Pep Guardiola, Arsène Wenger și José Mourinho.
„Oriunde a jucat și a antrenat, a lăsat o amprentă durabilă, de la goluri și trofee la cariere relansate, aducând bucurie în tribune și în inimile suporterilor”, subliniază clubul.
„A trăit și a murit pentru fotbal, așa cum numai eroii o fac, rămânând un simbol al „sportului rege”. Bunul Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească cu drepții Lui!”
Clubul transmite sincere și profunde condoleanțe familiei îndoliate.
