Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Pe 23 aprilie, creștinii îi aduc omagiu Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Devotamentul față de acest sfânt se reflectă în numărul mare de biserici și mănăstiri dedicate lui, precum și în popularitatea numelui Gheorghe în rândul oamenilor.
În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este considerat un zeu al vegetației, protector al naturii, animalelor domestice și oilor, fiind asociat cu Cavalerul Trac în Panteonul românesc. Se spune că, la auzul primelor broaște, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Samedru pentru a deschide calea naturii spre viață, fiind văzut ca un simbol al primăverii, al înverzirii și al semințelor. Toamna, Samedru, care nu apreciază pomii înverziți, primește cheia de la Sfântul Gheorghe pentru a închide sezonul cald și a dezvălui anotimpul rece. De asemenea, în calendarul popular și în tradiția creștină, Sfântul Gheorghe este reprezentat ca o divinitate tânără, călare pe un cal, având și trăsături pastorale, de origine indo-europeană, iar ziua sa de sărbătoare marchează începutul anului pastoral. Deși în trecut această sărbătoare era celebrată timp de trei zile cu mare fast, astăzi doar câteva tradiții mai sunt păstrate, iar farmecul de altădată s-a diminuat considerabil.
Obiceiuri de Sfântul Gheorghe
În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu atenție brazde verzi, tăiate în formă pătrată, în care înfigeau ramuri de salcie și flori galbene de primăvară. În noaptea premergătoare sărbătorii sau în dimineața acesteia, capul familiei așeza brazdele decorate „de strajă“ la stâlpii porților, la feronerie și uși, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că aceste măsuri protejau oamenii, animalele și culturile de forțele malefice, care deveneau active la începutul anului pastoral. Protecția era îndreptată în special împotriva strigoilor, care, conform tradiției, furau laptele animalelor. De asemenea, se obișnuia să se așeze o grapă cu dinții în sus lângă poarta casei și la intrarea în grajd. O altă practică era împodobirea donițelor de muls cu verdeață și flori de primăvară. În dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, apa și verdeața tăiate erau adăugate în hrana animalelor, crezându-se că astfel va crește producția de lapte și că acestea vor fi ferite de rele.
Credințe legate de fetele de măritat
În ajunul sărbătorii, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă privesc într-o cofă plină cu apă. În dimineața zilei de 23 aprilie, ele puneau brazde verzi, împodobite cu coronițe, în mijlocul drumului, pentru a observa, pe furiș, care băiat va călca peste ele. Dacă tinerii care le plăceau nu călcau pe coronițe, fetele considerau că acest lucru era un semn despre viitorul lor amoros.
Tradiții de primăvară și ritualuri de căsătorie
În fiecare an, în ajunul zilei de 23 aprilie, comunitățile din diverse regiuni își păstrează tradițiile legate de căsătorie și de remedii populare. Brazdele și coronițele erau adunate cu grijă pe parcursul anului, având rolul de a ameliora diverse afecțiuni sau de a fi utilizate în farmece de dragoste. Fetele obișnuiau să semene usturoi, pe care îl păstrau până la următoarea primăvară. Consumul usturoiului semănat cu un an înainte era asociat cu credința că le va aduce virtuți speciale și că se vor căsători într-un timp scurt.
În dimineața acestei zile, înainte ca roua să se scuture, fetele se furișau în pădure, alegând locuri retrase pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau aduse acasă și păstrate în pod sau sub streașină, având utilizări în vindecarea unor boli sau în practicarea vrăjilor de măritiş, în special pentru fetele mai puțin atrăgătoare sau mai în vârstă. De asemenea, mătrăguna era folosită pentru vrăji de îmbogățire și pentru sporirea laptelui la vaci.
Căutarea ierbii fiarelor de către flăcăi
Flăcăii, dorind să se ridice la înălțimea fetelor, porneau în dimineața zilei de 23 aprilie în căutarea ierbii fiarelor, o plantă considerată miraculoasă, capabilă să rupă lacătele și lanțurile. Aceștia sperau că această plantă le va oferi puteri extraordinare. În ajunul sărbătorii, tinerii se îndreptau către o dumbravă din pădurea localității, fiecare aducând cu sine o cofă cu apă nefolosită. Fiecare flăcău își ascundea vasul într-un loc secret, rostind numele fetei dorite.
Până la ivirea zorilor, tinerii se adunau în horă, recitând ghicitori sau cântând la fluier. La răsărit, fiecare privea în cofa cu apă. Dacă găseau un fir de iarbă, se credea că se vor căsători cu aleasa inimii lor și vor trăi împreună mulți ani. O floare uscată sau veștedă indica faptul că tânărul nu se va însura în acel an, iar pământul descoperit în apă era semnul unei morți iminente pentru fecior. În strânsă legătură cu deschiderea anului pastoral de către Sfântul Gheorghe, focuri erau aprinse în ajun sau în dimineața acestei zile, fie în vatra casei, fie în curte, pentru a se purifica și a se apăra de influențe negative. Tinerii săreau peste foc sau prin fum, credința fiind că astfel se vor proteja de pericolele care îi pot amenința.
