Acțiuni de menținere a ordinii publice în Constanța
Între 31 mai și 1 iunie, polițiștii din Poliția Municipiului Constanța au desfășurat o serie de acțiuni în cadrul operațiunii Blocada, având ca scop menținerea ordinii publice, sporirea siguranței rutiere și prevenirea traficului și consumului de droguri.
În cadrul acestor activități, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și verificate 88 de vehicule. Ca urmare a neregulilor identificate, au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de circa 43.000 de lei.
La acțiuni au participat și jandarmi din Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța. Autoritățile au anunțat că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, pentru a asigura un mediu sigur pentru cetățenii județului Constanța.