Identificarea unui bărbat fără permis de conducere
Polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a condus un motociclu pe DN2A, în localitatea Nicolae Bălcescu, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările în acest caz continuă.
Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța
Pe data de 4 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au desfășurat o acțiune în domeniul transportului rutier în regim de taxi. În urma activităților efectuate, au fost legitimate 24 de persoane și verificate 12 autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei.
Acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere
La data de 5 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune menită să sporească disciplina rutieră. Au fost oprite pentru control 55 de autovehicule, iar în urma verificărilor, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere, pentru depășirea limitei legale de viteză.
În aceeași zi de 4 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal Siguranță Rutieră au realizat o acțiune similară pentru sporirea disciplinării rutiere. Au fost oprite 35 de autovehicule, iar în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 14.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
