Acțiune de prevenire în Medgidia
În noaptea dintre 2 și 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune în cadrul programului Blocada, având ca scop prevenirea actelor de violență și a consumului de substanțe interzise. Această acțiune a avut loc în municipiul Medgidia, precum și în comunele Castelu, Poarta Albă, Ciocârlia, Cobadin, Peștera și Cuza Vodă.
Pe parcursul activităților, au fost legitimate 283 de persoane și verificate 258 de vehicule. În scopul prevenirii accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, 86 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. De asemenea, au fost verificate 3 persoane care se aflau sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, impusă de instanța de judecată.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 29.000 de lei. Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere în vederea suspendării, iar 4 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase.
