Manu Nedeianu: O legendă a teatrului craiovean
Manu Nedeianu a văzut lumina zilei în Craiova pe 10 septembrie 1906, devenind astfel cel mai mic dintre cei opt frați ai familiei sale.
Pe parcursul anilor de liceu, a început să-și manifeste talentul pentru actorie. După ce a absolvit Colegiul Național „Carol I”, a decis să-și continue studiile la Conservatorul Cornetii din Craiova, sub îndrumarea profesorului Alexandru Demetrescu-Dan, în trupa căruia a activat pentru o scurtă perioadă.
În 1928, după absolvirea Conservatorului, a fost angajat la teatrul lui Sică Alexandrescu din București. La un an distanță, s-a alăturat echipei de la Teatrul Național Craiova, unde a avut colegi precum Alexandru Demetrescu-Dan, Coco Demetrescu și Mia Teodorescu.
Pentru a-și îndeplini stagiul militar, Nedeianu a fost nevoit să întrerupă cariera de actor. După ce și-a îndeplinit datoriile față de armată, a revenit la teatru, însă nu a mai fost acceptat de dramaturgul A. de Herz, care ocupa funcția de director al instituției la acea vreme.
În 1931, Manu Nedeianu s-a trezit fără loc de muncă. Atunci, împreună cu rapsodul Ciorobea și viitoarea sa soție, Madeleine Petropol, au început să călătorească prin țară. Ulterior, a înființat o trupă de teatru de revistă, pe care a condus-o între 1931 și 1942, realizând turnee în orașe precum Constanța, București și Ploiești, unde a avut parte de un mare succes.
În trupa sa au activat artiști renumiți, printre care Violeta Ionescu, Virginica Romanovski, Agnia Bogoslava, Cleo Dragomirescu, Nae Simionescu, Mișu Bejean și Petre Mihăilescu.
În 1942, Teatrul Național Craiova s-a reînființat, iar Manu Nedeianu și soția sa au fost invitați să facă parte din noua trupă. El a devenit cunoscut ca actor de comedie, câștigând dragostea publicului din Craiova.
Între anii 1965 și 1971, Nedeianu a ocupat funcția de director al teatrului, iar această perioadă a fost considerată de Victor Parhon drept „una dintre cele mai strălucite perioade” din istoria teatrului craiovean.
În timpul celor șase ani de directorat, au fost prezentate spectacole celebre, precum „Bărbierul din Sevilla”, „Bunbury”, „Ultima generație”, „Tragedia optimistă”, „Arcul de triumf”, „Hamlet” și „Discipolul Diavolului”.
Pe parcursul carierei sale, Manu Nedeianu a interpretat numeroase roluri din dramaturgia românească și internațională, printre care Manole în „Visul unei nopți de iarnă”, Schuntze în „Șoarecele de biserică”, Matache Funduleanu în „Sfârșitul pământului”, Cațavencu în „O scrisoare pierdută” și Vasile în „Ion al Vădanei”.
Activitatea sa artistică a fost răsplătită cu patru premii de creație, numeroase medalii și ordine, precum și titlul de Artist Emerit, obținut în 1955.
Cu ocazia împlinirii a 45 de ani de carieră artistică, a fost sărbătorit pe scena Teatrului Național Craiova în seara de 17 octombrie 1970, în prezența unor personalități marcante ale teatrului românesc.
Manu Nedeianu a fost, de asemenea, actor de film, având apariții în pelicule precum „Tudor” (1963), „Conspirația” (1973), „Departe de Tipperary” (1973), „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975), „Actorul și sălbaticii” (1975) și „Cantemir” (1975).
Moartea lui Manu Nedeianu
Manu Nedeianu a încetat din viață pe 29 ianuarie 1983.
Tribut adus de Victor Parhon
Victor Parhon a exprimat în cuvinte emoționante pierderea acestui mare artist, numit cu afecțiune nea Manu. El a subliniat că, odată cu dispariția lui, se încheie o eră a boemei craiovene, iar din poezia vibrantă a Băniei postbelice se pierde pentru totdeauna un element esențial. Cu o personalitate jovială și plină de viață, nea Manu a știut să transforme fiecare moment într-o sărbătoare, ignorând necazurile și tristețile, chiar și în fața morții. A reușit să transceadă anecdotele și a devenit o legendă, nu doar datorită realizărilor și replicilor sale memorabile, ci și prin abilitatea sa unică de a reprezenta o stare de spirit profund olteană.
Creațiile sale au rămas în memoria colectivă datorită căldurii pe care o insufla personajelor sale, aducând pe scenă oameni simpli cu sinceritate și spontaneitate. Exprimarea sa scenică era naturală și firească, iar arta sa în a reda pitorescul era strâns legată de psihologia fiecărui personaj. Figura jovială a lui nea Manu va rămâne în amintirea spectatorilor, care îl vor păstra ca un personaj plin de culoare și farmec, lăsând în urma sa o nostalgie și un zâmbet plin de înțelegere.
