Acuzații serioase împotriva personalului medical din Spitalul Județean din Constanța

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Acuzații grave împotriva medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

În mediul online au fost formulate acuzații serioase la adresa personalului medical de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța. O rudă a unui pacient internat în stare critică cu anevrism vertebral susține că fratele său nu beneficiază de îngrijirile medicale necesare.

„Fratele meu, Puiu Paul Daniel, este internat din 29 decembrie 2025 la Spitalul Județean Constanța cu anevrism vertebral – o urgență neurochirurgicală majoră, cu risc vital,” a declarat aceasta.

FAPTE CONCRETE (NU OPINII):

  • Din data de 29 decembrie până în prezent, spitalul nu a avut și nu are medic neurochirurg.
  • Nu există medic curant pe secția unde este internat pacientul.
  • Nu a fost inițiată și nu a fost reluată nicio cerere de transfer către un spital cu neurochirurgie.
  • Familia a solicitat în scris explicații și transfer.
  • Refuz total de comunicare în scris, invocând lipsa medicului curant.
  • Mi s-a spus că „nu este ora de vizită” când am cerut explicații pentru o urgență medicală.

Pacient cu anevrism vertebral ținut zile întregi într-un spital: fără specialitatea necesară, fără medic curant, fără transfer și fără asumare medicală.

Există înregistrări audio care confirmă:

  • lipsa medicului curant,
  • lipsa neurochirurgului,
  • refuzul de a oferi un document în scris.

Am sesizat Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății,” a declarat ruda pacientului.

Punctul de vedere al SCJU Constanța

Conducerea Consiliului Județean Constanța a anunțat că va oferi detalii referitoare la cazul pacientului diagnosticat cu anevrism vertebral, internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în cadrul unei conferințe de presă programate pentru sâmbătă seara, 3 ianuarie, la ora 21.00.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *