Flori și Zâmbete de Ziua Femeii în Constanța
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, doamnele și domnișoarele din Constanța au fost întâmpinate cu flori, zâmbete și urări calde. Membrii Partidului Național Liberal s-au mobilizat și au vizitat diverse cartiere ale orașului de la malul mării pentru a oferi flori și felicitări femeilor.
Adriana Câmpeanu, președinta Organizației de Femei PNL Constanța și fost consilier local, a fost prezentă, alături de colegii săi, în centrul Municipiului Constanța. Aceasta a declarat: „În ziua de 8 Martie am avut bucuria de a fi alături de doamnele și domnișoarele din zona Centru, oferindu-le câte o floare și un gând de apreciere pentru tot ceea ce reprezintă în comunitatea noastră. Acest gest a fost realizat din partea președintelui Florin Mitroi, căruia îi mulțumesc pentru susținere și pentru respectul arătat femeilor din comunitatea noastră.”
Adriana Câmpeanu a subliniat importanța de a fi aproape de oameni, menționând: „Cred cu tărie că este important să ne oprim din ritmul grăbit al fiecărei zile și să oferim gesturi simple – o floare, un cuvânt bun sau un zâmbet. Uneori, tocmai aceste lucruri mici sunt cele care aduc cea mai mare bucurie și ne apropie ca oameni. La mulți ani tuturor femeilor! Să aveți parte de sănătate, respect și cât mai multe motive de a zâmbi.”
