Agigea: asistență financiară pentru vârstnici și stimulente pentru fiecare nou-născut

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Sprijin pentru comunitate în comuna Agigea

În comuna Agigea, continuă tradiția acordării asistenței financiare pentru diverse categorii de cetățeni. Aceștia includ persoanele care au împlinit 50 de ani de căsnicie, seniorii care sărbătoresc 80 de ani de viață, precum și părinții care au adus pe lume un nou-născut. Aceste sume sunt distribuite conform hotărârilor adoptate de Consiliul Local, inițiate de primarul Cristian Cîrjaliu.

„O comunitate puternică își cinstește trecutul și își îmbrățișează viitorul! Am trăit momente emoționante, celebrând atât înțelepciunea seniorilor, cât și bucuria noilor începuturi. A fost o onoare să le fim alături celor dragi, oferindu-le flori, recunoștință și suport financiar din inimă: 700 de lei pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie; 500 de lei pentru seniorii care au sărbătorit 80 de ani de viață; și un sprijin de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut, un ajutor real pentru tinerele familii aflate la început de drum”, a declarat Cristian Cîrjaliu.

„De la înțelepciunea bunicilor până la zâmbetul celor mici, suntem o mare familie. Ne plecăm cu respect în fața trecutului și investim cu dragoste în viitor! Cu această ocazie, dorim să le transmitem un călduros „La mulți ani!” tuturor sărbătoriților noștri și celor care își serbează ziua onomastică de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul! Să aveți parte de sănătate, pace în suflet și bucurii alături de cei dragi”, a adăugat edilul.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *