Incendiu puternic la un centru comercial din Arad
Un incendiu de amploare a izbucnit în curtea unui centru comercial aflat în renovare în municipiul Arad. Conform primelor informații, flăcările au cuprins mai multe gunoaie menajere, incendiul manifestându-se cu intensitate, extinzându-se și în interiorul clădirii.
La fața locului, au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenții la înălțimi, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În plus, pentru a sprijini echipele de intervenție, s-au alocat două cisterne de 30.000 de litri și o autospecială de stingere de la ISU Timiș.
În scopul protecției populației din zona afectată, a fost emis un mesaj Ro-Alert. Din informațiile disponibile până în prezent, nu s-au raportat victime în urma incidentului.