Amânarea scufundării celor patru barje în Dunăre pentru joi.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Amânarea scufundării barjelor în Dunăre pentru creșterea debitului apei

Operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre, destinată creșterii debitului apei către Centrala Nucleară de la Cernavodă, a fost amânată pentru joi dimineață. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

„În urma analizei efectuate în cadrul ședinței operative, s-a decis ca operațiunea de scufundare a celor patru barje să continue începând de mâine dimineață, în condiții de siguranță, pentru a evita realizarea acestei activități pe timpul nopții”, a declarat Ionel Scrioșteanu.

Activitatea va demara joi la ora 8:00, însă ora exactă la care vor fi scufundate barjele va fi stabilită în urma unei noi ședințe operative. „Noi începem activitatea la ora 8:00 dimineață, dar, în funcție de prima ședință operativă de mâine dimineață, vom determina procedura și ora la care va începe scufundarea celor patru barje”, a adăugat Scrioșteanu.

Scufundarea barjelor fusese inițial programată pentru miercuri, după ora 14:00. Două dintre barje au fost încărcate în zona unde a fost dislocată stânca Pârjoaia, pe Dunărea Veche, iar celelalte două au fost aduse de la Galați. Aceste barje vor fi scufundate controlat, având scopul de a redirecționa o parte din debitul Dunării de pe brațul Bala către Dunărea Veche și, ulterior, spre zona Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Intervenția se desfășoară în contextul nivelului foarte scăzut al Dunării.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *