Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), prin intermediul Institutului de Fizica Atomică (IFA), anunță lansarea competiției pentru atribuirea contractului de finanțare a proiectului “Creșterea gradului de conștientizare a tehnologiilor cuantice în România” (RAQTRO) pe data de 28 august 2026. Această competiție vizează crearea unui ecosistem cuantic la nivel național, reunind comunitatea academică și de cercetare, mediul industrial, instituțiile publice și publicul interesat, precum și dezvoltarea de resurse și facilități pentru educație, cercetare, colaborare și diseminare în domeniul tehnologiilor cuantice.
Bugetul total alocat competiției este de 16 milioane de lei, iar proiectul va fi realizat de un contractor unic, selectat printr-o procedură de licitație restrânsă. ANC anunță că pot participa consorții formate din entități de drept public sau privat care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și îndeplinesc condițiile de eligibilitate specificate în Termenii de referință. Proiectul va include, printre altele, amenajarea și echiparea unor spații dedicate tehnologiilor cuantice, dezvoltarea de resurse digitale și demonstratoare, facilitarea accesului la echipamente și infrastructuri pentru activități educaționale și de cercetare, organizarea de evenimente în diverse regiuni ale țării, colaborări cu comunități academice și industriale din România și din străinătate, precum și elaborarea unui plan pentru un viitor centru național de tehnologii cuantice. Durata de realizare a proiectului se va întinde de la semnarea contractului până la 31 decembrie 2028.
„Prin această competiție, punem în aceeași construcție cercetarea, educația, industria și infrastructura de care domeniul cuantic are nevoie pentru a se dezvolta în România. Rezultatele urmărite sunt concrete: acces la resurse, facilități pentru formare și cercetare, colaborări între organizații și o comunitate capabilă să susțină proiecte și investiții ulterioare”, a declarat președintele ANC. Competiția este aliniată cu Strategia națională în domeniul tehnologiilor cuantice 2024–2029, care are ca prioritate principală dezvoltarea unui ecosistem cuantic, vizând domenii precum calculul cuantic, comunicarea cuantică, detecția cuantică și criptografia post-cuantică.
Pentru prima etapă a procedurii, consorțiile interesate trebuie să transmită Expresia de interes (EoI) și declarațiile privind eligibilitatea în perioada 29 august – 7 septembrie 2026, ora 16:00, la sediul Institutului de Fizică Atomică din Măgurele. După verificarea eligibilității, contractorii selectați vor primi, pe 14 septembrie, Termenii de referință specifici și invitația de participare; ofertele tehnice și financiare vor putea fi depuse până la 25 septembrie 2026, ora 14:00. Evaluarea este programată între 30 septembrie și 2 octombrie, de către cinci experți independenți ai International Scientific Advisory Board QT-RO (ISAB QT-RO), iar rezultatele finale ale competiției sunt așteptate pe 15 octombrie 2026.
