Antrenorul Andrei Ivașcu, la Academia de Fotbal Alliance din Dubai: „Plăcerea jocului susține performanța“

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Andrei Ivașcu, antrenorul echipei CS Medgidia, în Emiratele Arabe Unite

Andrei Ivașcu, antrenorul seniorilor de la CS Medgidia și al grupelor de copii din anii 2011/2012, a ajuns în Emiratele Arabe Unite pentru a participa la un schimb de experiență la o academie renumită. Acesta a început deja activitatea la Academia de Fotbal Alliance din Dubai, unde a luat parte la două sesiuni de antrenament, sub îndrumarea profesorului Mehran Rowshan, un tehnician renumit care a antrenat juniorii unor cluburi prestigioase precum Aston Villa și Arsenal Londra.

Împreună cu Mehran Rowshan, copiii din Emirate beneficiază și de expertiza lui Nuno Samarra, fost antrenor și director tehnic la Academia Sporting Lisabona. În cadrul acestor sesiuni, Ivașcu a observat că tinerii fotbaliști din Dubai sunt învățați, în primul rând, să se bucure de practicarea fotbalului, atmosfera de la antrenamente fiind extrem de veselă. Rowshan și Samarra subliniază că plăcerea jocului este esențială pentru obținerea performanței pe teren, un mesaj important transmis de CS Medgidia.

Vineri, 30 ianuarie 2026, Andrei Ivașcu va participa la alte două antrenamente cu grupele de copii Under-15 și Under-18.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *