Măsuri pentru sprijinirea transportului verde în România
Inițiativa face parte dintr-un set de politici publice bine structurate, ce urmează a fi lansate până la finalul acestui semestru. Acest demers este complementar schemelor de ajutor de stat e-Mobility și e-MOVE, elaborate în cadrul Fondului pentru modernizare. Aceste două scheme facilitează dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice în România, având un rol crucial în reducerea emisiilor și promovarea tranziției către un transport mai ecologic.
Prima schemă, e-Mobility, vizează extinderea infrastructurii de reîncărcare de-a lungul rețelei rutiere gestionate de CNAIR. În contrast, e-MOVE integrează capacități de producere a energiei din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice, alături de sisteme de stocare. Aceasta susține instalarea infrastructurii de reîncărcare în cadrul întreprinderilor, permițând alimentarea directă a flotelor din surse proprii de energie. Astfel, se reduce semnificativ dependența de piața energiei și se generează economii considerabile pe termen mediu și lung.
În acest context, transportatorii de marfă vor beneficia de suport pentru achiziția de vehicule cu emisii zero, precum și de un ecosistem funcțional care le va permite să își reducă costurile operaționale și să își crească reziliența economică, adaptându-se astfel la noile cerințe de decarbonizare, a subliniat ministrul Ciprian Constantin Șerban.
