Avertizare de risc de avalanșă în Munții Făgăraș
Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu aduce la cunoștința turiștilor și pasionaților de activități montane că, în Munții Făgăraș, este emisă o avertizare de risc de avalanșă de gradul 3 (însemnat), valabilă în perioada 30 decembrie 2025, ora 14:00 – 31 decembrie 2025, ora 20:00.
La altitudini de peste 1800 m, vântul puternic a contribuit la acumularea zăpezii recente și la formarea de plăci de vânt, în special în zonele de creastă și pe versanții nordici. Zăpada nouă se află peste un strat mai vechi, înghețat, cu aderență scăzută, ceea ce sporește instabilitatea stratului de zăpadă. În aceste condiții, avalanșele de dimensiuni mici și medii pot fi declanșate chiar și prin suprasarcini reduse, iar pe anumite pante înclinate pot apărea declanșări spontane. Sub 1800 m, stratul de zăpadă este mai subțire, dar pot apărea curgeri sau avalanșe de dimensiuni reduse, în special la altitudini de 1600–1800 m, pe versanții umbriți.
Recomandări pentru turiști
- Evitați traseele alpine și zonele expuse (creste, văi înclinate, culoare de avalanșă).
- Nu părăsiți traseele marcate și evitați deplasările pe versanți înclinați cu acumulări de zăpadă.
- Echiparea corespunzătoare sezonului de iarnă este obligatorie; deplasarea în zonele înalte fără experiență și echipament adecvat este puternic descurajată.
- Consultați zilnic buletinele nivometeorologice și prognoza meteo înainte de plecare. În caz de urgență, apelați 112 sau Dispeceratul Salvamont.
