0:00
Intervenție medicală în Vama Veche
Cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța au fost chemate să intervină vineri seara, pe 19 septembrie, în localitatea Vama Veche, parte a comunei Limanu. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții SAJ, echipajul a fost solicitat pentru a asista un pacient care suferea de un traumatism cranio-cerebral și se afla în stare de ebrietate.
Pacientul a fost găsit în curtea unei pensiuni din stațiunea Vama Veche și nu își mai aducea aminte cum a ajuns acolo. După acordarea primelor îngrijiri, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean Constanța pentru tratament suplimentar.