Pomenirea Maicii Noastre Maria Egipteanca
În prima zi a acestei luni, se sărbătorește pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca. Aceasta a fost originară din Egipt și, înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu, a dus o viață de neînfrânare și neastâmpăr, atrăgând sufletele multor oameni spre pierzare prin desfătări păcătoase. Maria a trăit în necurăție timp de șaptesprezece ani, căzând de la o vârstă fragedă în faptele rele. Ulterior, s-a dedicat nevoințelor și virtuților, ajungând prin nepătimire la o înălțare spirituală atât de mare, încât părea că trecea deasupra apelor Iordanului în timp ce se ruga pe pământ, fiind ridicată în înălțimi.
Întoarcerea ei a fost provocată de o întâmplare semnificativă: în timpul închinării cinstitei Cruci, mulți oameni s-au îndreptat spre Ierusalim, iar ea, alături de tineri desfrânați, a mers și ea. Ajungând acolo, a fost împiedicată să intre în biserică printr-o forță nevăzută. În acel moment, a promis preacuratei Fecioare Maica Domnului că, dacă va fi lăsată să intre, va trăi cu înțelepciune și nu va mai sluji vieții de păcat. Rugăciunea ei a fost ascultată, iar după ce a intrat, nu a încălcat făgăduința făcută, retrăgându-se în pustie timp de patruzeci și șapte de ani, în care nu a avut pe nimeni altcineva în afară de Dumnezeu, cu ajutorul Căruia a reușit să se depărteze de păcat și să atingă o viață îngerească, superioară omenească.
De asemenea, sfântul Zosima, cel care a împărtășit-o și a îngropat-o pe Maria Egipteanca, este sărbătorit pe 4 aprilie.
Pomenirea Părintelui nostru Macarie
În aceeași zi, se face pomenirea preacuviosului părinte și mărturisitor Macarie, egumenul Mânăstirii Peleichitului. Acest sfânt a fost născut în Constantinopol și, rămânând orfan, a fost crescut de un bunic adevărat, care l-a învățat să studieze Sfânta Scriptură. Datorită istețimii naturale și a osârdiei sale, a reușit să învețe toată Scriptura într-un timp scurt, realizând astfel nimicnicia și efemeritatea lucrurilor lumești în contrast cu veșnicia celor cerești.
Astfel, el a părăsit cetatea și s-a dus la Mânăstirea Pelechiti, unde, alăturându-se monahilor, a renunțat la numele său de dinainte, Hristofor, și a adoptat numele Macarie. Servind la toate nevoile comunității monahale și îndeplinind virtuți prin smerenie, a devenit un începător și făcător de minuni. Dumnezeu a lucrat prin el, vindecând boli care păreau imposibil de tratat, trimițând ploaie pe pământ prin rugăciunile sale. Astfel, el a devenit o personalitate vestită, atrăgând mulțimi de oameni care căutau ajutor, unii fiind eliberați de suferințe sufletești, iar alții de cele trupești.
Printre cei care au auzit de faptele sale minunate se numără Tarasie, preasfântul patriarh al Constantinopolului, care l-a chemat pe Macarie pentru a-l vindeca pe Pavel, un patriciu cu o boală gravă, de care era deznădăjduit. Sfântul l-a vindecat, iar apoi a ajutat și soția acestuia, care suferea de aceeași maladie. Patriarhul, recunoscător pentru aceste minuni, l-a binecuvântat pe Macarie, numindu-l slujitor al Domnului, deoarece acesta nu suferea din cauza neascultării, ca alții.
Întorcându-se la mânăstirea sa, Macarie a continuat să trăiască în smerenie și dăruire.
Pomenirea Sfinților și Viața lui Paul I. Plikhanov
În această zi, este comemorat un mare sfânt care a suferit pentru credința sa. Împăratul Leon Armeanul, un tiran din Bizanț, a ordonat arderea și distrugerea icoanelor, provocând suferințe neîncetate. Acesta l-a surghiunit pe preasfântul patriarh Nichifor și a persecutat arhierei și arhimandriți prin izgoniri, închisori și bătăi crunte. În ciuda acestor încercări, acest bărbat sfânt a rămas credincios, suportând numeroase chinuri în închisoare până la moartea împăratului. După el, Mihail Gângavul a preluat puterea, continuând persecuțiile, dar nu a reușit să-l convingă pe sfânt să se alăture credinței sale. Astfel, sfântul a fost exilat pe Ostrovul Afusie, unde a suportat toate încercările cu vitejie, devenind un făcător de minuni, înainte de a se muta la Domnul.
Tot astăzi, este pomenirea sfinților mucenici Gherontie și Vasilid, care au murit prin sabie, precum și a sfântului și dreptului Ahaz, și a sfântului Varsanufie de la Optina.
Viața lui Paul I. Plikhanov
Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan și Natalia Plikhanov, s-a născut în orașul Samara pe 5 iulie 1845. Mama sa a decedat când el era încă mic, iar tatăl său s-a recăsătorit pentru a-i oferi un nou sprijin maternal. Deși mama vitregă l-a crescut cu severitate, el a venit să o îndrăgească profund. Provenind dintr-o familie de cazaci din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeților din Polotsk și a absolvit Școala Militară din Orenburg, devenind ofițer. Ulterior, a terminat și Școala de Ofițeri Cazaci din Petersburg, ajungând în cele din urmă colonel în districtul militar din Kazan.
Într-o perioadă de boală gravă, când suferea de pneumonie, Paul a simțit că sfârșitul se apropie. A cerut unui subofițer sanitar să-i citească din Sfânta Evanghelie și a intrat în inconștiență, având o vedenie în care cerurile s-au deschis, iar el a fost copleșit de o lumină orbitoare. În acea clipă, toate păcatele sale i-au trecut prin fața ochilor, iar un sentiment profund de pocăință l-a cuprins. O voce i-a poruncit să meargă la Mănăstirea Optina, deși medicii nu credeau că se va recupera. După o îmbunătățire a sănătății, colonelul a vizitat Mănăstirea Optina, unde, în august 1889, starețul Ambrozie i-a recomandat să-și regleze treburile lumești.
După doi ani de călăuzire, Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântarea de a se desprinde de orice legătură cu lumea și de a veni la Mănăstire în termen de trei luni. A fost o decizie dificilă pentru Paul, deoarece avea de lăsat în urmă cariera militară, iar tentatiile au fost mari, inclusiv o promovare la rangul de general și diverse încercări de a-i găsi o soție, derizându-i hotărârea de a se călugări. Cu toate acestea, în ultima zi a celor trei luni, a rezolvat toate problemele și s-a întors la Mănăstirea Optina.
Viața și Activitatea Sfântului Varsanufie
În mănăstirea Optina, Sf. Ambrozie a fost pus în sicriu, iar Sf. Anatol I, care a devenit stareț al mănăstirii, l-a trimis pe Paul să se supună ascultării Ieromonahului Nectarie, devenind astfel ucenic și coleg de chilie. În 1892, Paul a fost primit ca novice, iar un an mai târziu a fost tuns rasofor. În următorii zece ani, el a parcurs diverse etape ale vieții monastice, fiind hirotonit diacon în 1902 și preot în 1903. Din cauza unei boli grave, călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900, alegând un nume fără importanță, astfel că i s-a dat numele de Varsanufie, în onoarea Sf. Varsanufie al Tverului și Kazanului. Deși s-a însănătoșit, a primit mantia abia în decembrie 1902, după ce s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.
Pe 1 septembrie 1903, monahul Varsanufie a fost însărcinat să-l ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, în îndrumarea duhovnicească a fraților și surorilor din mănăstirea Shamordino. La începutul războiului ruso-japonez din 1904, el a fost trimis în Orient ca preot militar, având misiunea de a îngriji soldații răniți. După încheierea războiului, în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina pe 1 noiembrie.
Părintele Iosif, fiind înaintat în vârstă și slăbit, nu mai putea să se ocupe de problemele mănăstirii, astfel că Sf. Varsanufie a fost numit egumen, reușind să restabilească rapid ordinea și disciplina, să plătească datoriile și să repare clădirile, combinând strictețea cu o grijă părintească și blândețe față de toți subalternii săi.
Darurile Spirituale ale Sfântului Varsanufie
Ca toți părinții de la Optina, Sf. Varsanufie a dobândit darul înaintevederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice. Unul dintre ucenicii săi, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie, când Părintele Varsanufie i-a dezvăluit gândurile cele mai ascunse și chiar detalii despre persoane și lucruri pe care le uitase. Sfântul i-a vorbit cu blândețe, explicându-i că Dumnezeu i-a îngăduit să îi cunoască viața. „Cât trăiesc eu, nu spune nimănui despre cele ce ai văzut, dar după moartea mea poți să povestești și altora,” i-a spus el.
Și-a exprimat dragostea pentru cărțile duhovnicești, în special pentru Viețile Sfinților, subliniind că cei care citesc cu evlavie din aceste lucrări vor beneficia mult. El considera că multe dintre întrebările vieții își găsesc răspuns în viețile sfinților, care ne învață cum să depășim greutățile, să ne menținem credința activă și să luptăm împotriva vrăjmașului pentru a ieși învingători. Deși Viețile Sfinților erau accesibile tuturor, Părintele Varsanufie se întrista când afla că mulți nu le citiseră.
În cadrul rugăciunilor sale zilnice, Sf. Varsanufie pomenea mulți sfinți, fiecare având un rol special în viața lui. De exemplu, dacă se întâmpla un eveniment semnificativ într-o zi, căuta să afle care sfinți erau prăznuiți, menționându-i ulterior în fiecare zi.
Viața și moartea Sf. Varsanufie
În ziua praznicului său, sfinții îl protejau de primejdii, iar în data de 17 decembrie 1891, în ziua dedicată profetului Daniel și celor trei tineri sfinți, Sf. Varsanufie a plecat din Kazan, fără a se mai întoarce. În acea zi, el a decis să renunțe la viața pământească, simțind că Dumnezeu l-a salvat dintr-un cuptor al patimilor, asemenea celor trei tineri care au fost izbăviți din flăcări, deoarece nu s-au închinat idolilor. Bătrânul a fost convins că a plecat din această lume fără a fi supus tentațiilor desfrâului, mândriei, lăcomiei și altor idoli.
Îmbolnăvirea și tăierea în schima mare
În 1908, Sf. Varsanufie a început să se simtă tot mai slab, vorbind frecvent despre despărțirea de lume. În aprilie, a primit un pachet ce conținea marea schimă, pe care și-o dorea de mult înainte de a muri, dar nu a împărtășit acest gând decât arhimandritului său. A considerat acest gest un semn că se va îndrepta spre Domnul.
Într-o noapte din iulie 1910, părintele s-a simțit atât de rău încât a fost nevoit să părăsească biserica în timpul privegherii și să se întoarcă la chilia sa. Dimineața următoare, nu mai putea să stea în picioare. În acea noapte, a fost tuns în schima mare. Cu toate acestea, mila lui Dumnezeu a intervenit, iar părintele și-a revenit. Totuși, mănăstirea s-a confruntat cu alte provocări, deoarece noii călugări, provenind din medii duhovnicești mai relaxate, nu înțelegeau sfințenia monahismului și au început să ceară reforme și schimbări, vizând în special poziții de conducere și închiderea schitului.
Schimbări la Mănăstirea Golutvinsky
Datorită plângerilor venite din partea fraților noi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. La sosirea sa, a găsit mănăstirea în ruină, dar nu și-a pierdut entuziasmul și a reușit să readucă un suflu duhovnicesc. Tot mai mulți oameni au început să vină, atrași de prezența sa, ceea ce a contribuit și la ameliorarea problemei financiare. Cu toate acestea, a fost nevoit să îndepărteze frații care se opuneau regulilor mănăstirii.
Ultimele zile și canonizarea
La începutul anului 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou și a solicitat binecuvântarea Mitropolitului Macarie al Moscovei pentru a se retrage la Optina, dar acest lucru nu a fost posibil. Sfântul a trecut la cele sfinte pe 1 aprilie, iar trupul său a fost păstrat la biserica din Golotvino până pe 6 aprilie, când moaștele au fost trimise cu trenul către Optina pentru a fi îngropate. trenul a ajuns în gara Kozelsk pe 8 aprilie, iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.
Patriarhia Moscovei a autorizat slăvirea Părinților de la Optina pe 13 iunie 1996. Procesul de dezgropare a moaștelor sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie și Anatolie II a început pe 24 iunie/7 iulie 1998 și s-a finalizat a doua zi.
Comemorarea Sfinților și Moaștele lor
Întrucât hramurile bisericii, precum nașterea Sf. Ioan Botezătorul, erau legate de datele descoperirii sfintelor moaște, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit ziua de 27 iunie/10 iulie ca moment de comemorare a acestui eveniment important. Moaștele sfinților părinți se află acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.
Cu ajutorul sfinților prin rugăciunile lor, cerem: Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
