Pomenirea Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul
În data de 16 a acestei luni, se face pomenirea sfântului mucenic Sabin, originar din localitatea Ermuopole din Egipt, care a trăit în timpul împăratului Dioclețian. Pe fondul prigoanei împotriva creștinilor, el a fugit din cetate împreună cu alți credincioși și s-au ascuns într-o căsuță. Însă, fiind căutat de idolatri datorită cinstirii sale printre creștini, având un neam ales și o râvnă deosebită pentru credință, a fost în cele din urmă descoperit. Dus în fața unui anumit Arian, conducătorul cetății, a fost spânzurat și supus unor torturi îngrozitoare, bucăți din carnea sa căzând pe pământ. A fost ars cu făclii aprinse și, în cele din urmă, legat de o piatră, a fost aruncat în râul Scamandru, primind astfel cununa muceniciei.
Pomenirea Sfântului Mucenic Papa
În aceeași zi, se pomenește și sfântul mucenic Papa, care, văzând primejdia în care se afla lumea, înclinată spre idolatrie, s-a prezentat înaintea stăpânitorului din regiunea sa. Cu multă îndrăzneală în Hristos, l-a făcut de rușine pe acesta. A fost supus la bătăi, atât pe trup, cât și pe față, și a suferit multe chinuri, după care și-a dat duhul. Moaștele sale au fost ridicate de cei din Licaonia, care se bucură de prezența lor.
Pomenirea Sfântului Mucenic Iulian din Cilicia
De asemenea, în această zi se face pomenirea sfântului mucenic Iulian, originar din cetatea Anazervelor, a doua cetate din Cilicia. Fiul unui demnitar grec și al unei mame creștine, Iulian a învățat credința de la mama sa și s-a ocupat cu citirea Sfintelor Scripturi. La vârsta de optsprezece ani, a fost dus în fața ighemonului locului, unde, refuzând să jertfească idolilor, a fost bătut și apoi aruncat în închisoare. Amintindu-și de sfatul mamei sale, a declarat că rămâne statornic în credința sa și dorește să moară pentru Hristos. Astfel, a fost aruncat într-un sac plin de nisip și șerpi veninoși, lăsat în mare, primind astfel cununa muceniciei.
Pomenirea altor sfinți
Tot în această zi se pomenește și sfântul Ioan din Mănăstirea Rufianelor, care a trecut la cele veșnice în pace. De asemenea, se face pomenirea sfântului mucenic Roman din Parion, care a fost omorât cu sabia, și a celor zece mucenici din Fenicia, care au suferit aceeași soartă. Totodată, se pomenesc și sfântul Alexandru, papa Romei, care a murit în pace, și sfântul mucenic Alexandru, episcopul Romei, care a fost ars de viu pe 3 mai 119, la ordinul împăratului Hadrian.
Pomenirea Preacuviosului Părinte Aninas
În această zi, este pomenit și preacuviosul părinte Aninas, făcătorul de minuni. Încă din tinerețe, fără a primi vreo învățătură formală, el a iubit liniștea și blândețea, trăind retras de ceilalți. La vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinți, a început o viață dedicată căutării spirituale.
Viețile Monahului Maiuma și Fericitul Aninas
În regiunea Neocezareea-pe-Eufrat, un monah pe nume Maiuma trăia în sărăcie aleasă, dedicându-se rugăciunii și privegherii. Împreună cu el, Fericitul Aninas a ales să rămână, refuzând să plece atunci când învățătorul său a dorit să părăsească locul. Aceștia trăiau în condiții extrem de dificile, având adesea doar o masă la fiecare patruzeci de zile, însă bucuria lor era la fel de mare ca și cum ar fi participat la o masă regală.
Fericitul Aninas se retrăgea adesea în pustie pentru perioade îndelungate, uneori pentru douăzeci sau treizeci de zile, reîntorcându-se la chilia sa. Prin stăpânirea dorințelor trupești, a primit darul de a îmblânzi fiarele sălbatice, fiind întotdeauna însoțit de doi lei. Într-o ocazie, unul dintre lei s-a rănit și, cu bunătate, sfântul i-a curățat rana și i-a legat laba, restabilindu-i sănătatea.
Vestit pentru faptele sale, mulți bărbați și femei veneau să-l caute, aducând bolnavi în speranța vindecării. Cu ajutorul harului divin ce locuia în inima sa, Aninas îi tămăduia pe toți prin rugăciune. Deși se retrăgea în chilia sa pentru a se ruga, nevoia de apă a crescut pe măsură ce numărul vizitatorilor a crescut. Apa era adusă de la râul Eufrat, aflat la aproape opt kilometri distanță, iar în trecut, el nu avea nevoie de multă apă, trăind singur.
Cu toate acestea, datorită mulțimii care venea la el, a simțit nevoia de a construi un mic bazin pentru a colecta apă de ploaie. Însă, după ce acest bazin a fost golit, sfântul a poruncit slujitorului său să aducă apă pentru cei care aveau nevoie. Când slujitorul s-a întors fără apă, sfântul, ridicându-și ochii spre cer și cu fața senină, a spus: „Du-te, în numele Domnului îți poruncesc: scoate apă și împarte celor ce au trebuință”. Slujitorul a ascultat, iar spre uimirea tuturor, bazinul s-a umplut din nou cu apă, iar oamenii au venit să se bucure de această minune.
Minunea apei aduse de sfânt
După ce a mulțumit lui Dumnezeu, sfântul a decis să păstreze discreția față de această minune și a început să aducă apă de la râul Eufrat, așa cum făcea și înainte. În fiecare noapte, el îndeplinea această sarcină. Cu toate acestea, într-o zi, când o mulțime mare s-a adunat din nou la el și apa s-a terminat, bătrânul a luat un vas de lut și a mers spre râu. Dar, după câțiva pași, s-a întors repede. Cei prezenți, crezând că bătrânul a cedat din cauza oboselii, au alergat să-l ajute. Unul dintre ei a luat vasul din mâinile bătrânului și, văzându-l plin, a strigat: „Slavă lui Dumnezeu, că brațele bătrânului izvorăsc apă vie!”
Întreaga mulțime s-a adunat în jurul vasului, admirând apa rece și au început să se târască la picioarele lui, rugându-l să nu mai facă eforturi atât de mari pentru ei. Ei spuneau: „Dacă nu ar fi avut loc această minune, cu siguranță ai fi adus apă din Eufrat!” Bătrânul, căzând la pământ, se considera pământ și cenușă, vierme, și tot ce este mai umil, abia reușind să-i liniștească pe cei care îl înconjurau.
Ajutorul episcopului și generozitatea bătrânului
În acele vremuri, episcopul Cezareii, Patriciu, auzind că sfântul aduce apă singur, i-a trimis un asin pentru a-l ajuta. Totuși, un sărac, aflat în dificultate din cauza creditorilor, s-a dus la bătrân și i-a povestit despre nevoile sale. Deși bătrânul nu avea nimic cu care să-l ajute, inima lui nu l-a lăsat să-l trimită neajutorat, așa că i-a dat asinul, spunându-i: „Vinde-l, copile, plătește-ți datoria și scapă!”
După ce episcopul a aflat despre acest gest, i-a oferit din nou un asin, spunându-i: „Acesta nu este un dar, ci un ajutor pentru a-ți aduce apă; îl voi lua înapoi când voi avea nevoie de el!” Cu toate acestea, după o vreme, un alt sărac a venit la bătrân cerând ajutor, iar sfântul, din nou fără resurse, i-a dat asinul. Episcopul, aflând de acest lucru, a decis să construiască un bazin mare, care există și astăzi, umplându-l cu apă, și a trimis animale pentru a aduce apă, ordonându-le să se întoarcă după îndeplinirea sarcinii.
Conflictul stâlpnicului și lucrarea diavolului
Apoi, a apărut în regiune un stâlpnic cunoscut, dar, din cauza influenței diavolului, acesta a ajuns într-o ceartă cu cineva, fiind rănit de o piatră aruncată. Simțindu-se îndemnat de o pornire interioară să se răzbune pe cel care l-a lovit, el considera că este datoria sa să se apere împotriva celor care săvârșeau neorânduieli.
Minunile Sfântului Aninas
Conform tradiției, Sfântul Aninas a primit o scrisoare prin intermediul unui leu, care a fost trimis de Dumnezeu, iar ucenicul său, impresionat de acest eveniment, a adus mesajul stâlpnicului. După ce a citit scrisoarea, stâlpnicul s-a umplut de căință și, lăsând răzbunarea în seama divinității, i-a răspuns lui Aninas prin același leu, aducând mulțumiri lui Dumnezeu și sfatului primit.
Vindecarea Femeii și Schimbarea Barbarului
Într-o zi, o femeie bolnavă se îndrepta spre locul unde se afla sfântul. Pe drum, a fost atacată de un barbar care dorea să o necinstească. Cu ajutorul numelui sfântului, barbarul s-a îmblânzit, iar arma sa s-a prins în pământ, dezvoltând rădăcini. Uimit de acest fenomen, barbarul a alergat la sfânt, a fost catehizat și botezat, devenind un bărbat evlavios. Femeia, după ce a primit vindecarea, a plecat plină de bucurie.
Viața și Moartea Sfântului Aninas
După o viață de nouăzeci și cinci de ani în sihăstria sa, Sfântul Aninas a ajuns la vârsta de o sută zece ani. Înainte de a-și da obștescul sfârșit, a adunat frații din comunitatea sa și a ales un succesor pe cel mai virtuos dintre ei, spunând: „Acesta a fost ales de Dumnezeu ca păstor al vostru în locul meu.” Apoi, după o săptămână, s-a mutat la Domnul, în ziua a șaisprezecea a lunii martie.
Pomenirea Preacuviosului Hristodul
În aceeași zi, se sărbătorește și pomenirea preacuviosului părinte Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni și întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos. Originar din Neceea, Bitinia, Hristodul a fost fiul unor părinți creștini, Teodor și Ana, și a primit la botez numele Ioan. A intrat în monahism de tânăr, adoptând numele Hristodul, care înseamnă „robul lui Hristos”. A dus o viață călugărească în diverse locuri, iar cu ajutorul împăratului Alexie I Comneanul, a construit o biserică și o mănăstire în Patmos, care există și astăzi. După ce insula a fost atacată de arabi, sfântul a fost nevoit să se refugieze.
Viața și moartea unui sfânt
Un sfânt împreună cu ucenicii săi a trăit în Evia (Epir), unde a și trecut în neființă la sfârșitul secolului al XII-lea, pe data de 16 martie. După moartea sa, ucenicii au descoperit moaștele sale intacte și le-au adus la mănăstirea pe care el a fondat-o în Patmos. Aceste moaște sunt păstrate acolo și continuă să fie o sursă de multe vindecări și minuni pentru cei care cer ajutorul sfântului cu credință.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
