Pomenirea Sfântului Chiril
În această lună, pe data de optsprezece, se sărbătorește pomenirea Sfântului Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului. Sfântul Chiril a venit pe lume din părinți evlavioși, care își manifestau credința creștină. De tânăr, el a fost crescut în nevoințe asemănătoare, în vremea împăratului Constantin. După moartea episcopului Ierusalimului de atunci, Chiril a fost ales să-i succedă, demonstrându-se un apărător fervent al dogmelor apostolice.
În acea perioadă, Acaciu ocupa scaunul din Cezareea Palestinei. Acesta refuza să recunoască faptul că Fiul este de o ființă cu Tatăl și a fost depus din funcție de Sinodul de la Sardica. Cu toate acestea, Acaciu a ignorat decizia sinodului și a rămas pe scaunul său, având sprijinul împăratului. Astfel, el l-a depus pe Chiril și l-a alungat din Ierusalim.
Exilul și întoarcerea Sfântului Chiril
Alungat din Ierusalim, Sfântul Chiril s-a refugiat la Tars, unde a petrecut o vreme alături de episcopul Silvan. După convocarea unui nou sinod la Seleucia în 359, care l-a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a mers la Constantinopol, provocând mânia împăratului prin acuzațiile aduse lui Chiril. Drept urmare, Chiril a fost condamnat la exil.
După moartea lui Constantiu, Iulian a preluat conducerea imperiului și a dorit să-i aducă înapoi pe toți episcopii surghiuniți de predecesorul său. Astfel, Sfântul Chiril s-a întors la Ierusalim, unde și-a reluat scaunul. El a îngrijit cu devotament turma încredințată lui și a lăsat Bisericii catehezele sale, menite să întărească credința creștină. După o scurtă perioadă de la întoarcerea sa din exil, a trecut în veșnicie.
Aspectul fizic al Sfântului Chiril
În ceea ce privește înfățișarea sa, Sfântul Chiril era un bărbat de vârstă medie, cu fața gălbuie, păr lung, nas lat și rotund, sprâncenele bine conturate, barbă albă și deasă, având un aspect asemănător cu cel al unui țăran.
Pomenirea altor mucenici
În aceeași zi, se mai sărbătorește și pomenirea celor zece mii de mucenici, care au fost martirizați prin tăierea capetelor. De asemenea, se aduc omagii sfinților mucenici Trofim, Evcarpion și cei care au suferit împreună cu ei. În timpul persecuției împotriva creștinilor din Nicomidia, sub împăratul Maximian, Trofim și Evcarpion, aflați în armată, erau puternici și îndrăzneți, având o atitudine ostilă față de creștini, pe care îi prindeau și îi persecutau.
Întâmplarea Sfinților și Viziunea Divină
Un nor s-a coborât din cer, având o prezență puternică, și din el s-a auzit un glas care întreba: „De ce vă grăbiți să aduceți nenorocire asupra robilor Mei? Nu vă înșelați: nimeni nu poate să-i înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai bine alăturați-vă lor și veți câștiga împărăția cerurilor.” La auzul acestui mesaj, Trofim și Evcarpion, care anterior erau plini de cruzime și îndrăzneală, au căzut la pământ, incapabili să suporte glasul care răsuna din nor. Din adâncurile umilinței, ei au mărturisit: „Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Suntem fericiți dacă ne vom face slujitori ai Lui.”
După aceste cuvinte, umpluți de frică, norul de foc s-a despărțit, iar din nou s-a auzit un glas care le spunea: „Ridicați-vă și pocăindu-vă, vi se vor ierta păcatele!” Când s-au ridicat, au văzut în mijlocul norului o ființă îmbrăcată în alb, splendidă la înfățișare, înconjurată de o mulțime. Uimiți de această viziune, au exclamat: „Primește-ne și pe noi, căci păcatele noastre sunt multe! Ne-am opus Ție, adevăratului Dumnezeu și robilor Tăi!”
După ce au rostit aceste cuvinte, norul s-a unit din nou și s-a ridicat spre cer. Ei, plângând cu amar, s-au întors pe drumul lor și, lăsând deoparte frica, i-au îmbrățișat pe cei pe care îi închiseseră, închinându-se lor și îndemnându-i să se întoarcă la casele lor.
Judecata și Mucenicia
Însă mai-marele locului, aflat de aceste întâmplări, s-a umplut de furie și i-a chemat pe cei doi să-i întrebe de ce și-au schimbat comportamentul. După ce au povestit vedenia în detaliu, mai-marele a ordonat să fie spânzurați pe lemn. După executarea pedepsei, ei au fost supuși la torturi, având coastele strujite cu căngi de fier și rănile frecate cu țesături aspre. Cu toate acestea, sfinții au răbdat cu vitejie, rugându-se lui Dumnezeu și mulțumindu-I pentru suferințele îndurate.
Din nou umplut de mânie, mai-marele a dat poruncă să fie pregătit un cuptor aprins în mijlocul cetății pentru a-i arunca pe sfinți în el. După împlinirea poruncii tiranului, sfinții au intrat în cuptor, unde au primit cununa muceniciei.
Pomenirea Mariei, sora lui Lazăr
În aceeași zi, se pomenește și Maria, sora lui Lazăr, care a uns picioarele Domnului cu mir de mare preț și le-a șters cu părul capului ei. În Matei 26, 6-13 se menționează că, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, o femeie s-a apropiat de El cu un alabastru de mir scump, pe care l-a turnat pe capul Lui, în timp ce El ședea la masă. Ucenicii, văzând aceasta, s-au mâniat, întrebând de ce se risipesc resursele, sugerând că mirul ar fi putut fi vândut și banii dați săracilor.
Întâlnirea din Betania
Iisus, cunoscând gândurile celor din jur, le-a spus: „De ce faceți supărare acestei femei? Ea a făcut un lucru bun pentru Mine. Săracii îi veți avea mereu cu voi, dar pe Mine nu Mă veți avea totdeauna. Prin turnarea acestui mir pe trupul Meu, ea a pregătit îngroparea Mea. Adevărat vă spun: Oriunde va fi propovăduită această Evanghelie în întreaga lume, se va vorbi și despre ceea ce a făcut ea, ca o amintire a ei.” (Marcu 14, 3-9)
Mirul de nard
În timp ce se afla în Betania, în casa lui Simon Leprosul, Iisus a fost vizitat de o femeie care a adus un vas de alabastru plin cu mir de nard curat, de mare preț. Ea a spart vasul și a turnat mirul pe capul lui Iisus. Unii dintre cei prezenți s-au mâhnit și au comentat despre risipa de mir, spunând că ar fi putut fi vândut cu peste trei sute de dinari și banii să fie dați săracilor. Ei au început să o critice pe femeie.
Iisus a intervenit, spunând: „Lăsați-o. De ce îi faceți supărare? Ea a făcut un lucru bun pentru Mine. Săracii îi veți avea mereu cu voi și oricând doriți, puteți să le faceți bine, dar pe Mine nu Mă veți avea totdeauna. A făcut ceea ce era necesar: a uns trupul Meu pentru înmormântare. Adevărat vă spun: Oriunde va fi propovăduită Evanghelia în întreaga lume, se va vorbi și despre ceea ce a făcut aceasta, ca o amintire a ei.” (Ioan 12, 1-8)
Maria și Lazăr
Cu șase zile înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde se afla Lazăr, cel pe care Îl înviase din morți. Acolo, I-au pregătit o cină și Marta slujea, iar Lazăr era printre cei care ședeau la masă cu El. Maria a luat o litră de mir de nard curat, de mare preț, și a uns picioarele lui Iisus, ștergându-le cu părul capului ei, astfel încât casa s-a umplut de aroma mirului.
Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a întrebat: „De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari pentru a fi dat săracilor?” Totuși, el nu a spus aceasta din grijă față de săraci, ci pentru că era hoț și lua din ceea ce se punea în pungă. Iisus a răspuns: „Lăsați-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Săracii îi veți avea mereu cu voi, dar pe Mine nu Mă veți avea totdeauna.”
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
